În schimb, Executivul comunitar şi-a revizuit în jos estimările referitoare la evoluţia economiei româneşti în 2023, de la 3,6% până la 2,9%, în contextul în care se aşteaptă la o încetinire a ritmului de creştere atât la nivel mondial cât şi la nivelul UE, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să afecteze negativ economia UE, orientând-o către o creştere mai redusă şi o inflaţie mai ridicată în comparaţie cu previziunile din primăvară, a anunţat joi Comisia Europeană.
Citește și: SUA vrea să-și crească prezența în Marea Neagră: „Această viziune corespunde pe deplin României”
Conform previziunilor economice (intermediare) din vara anului 2022, publicate joi de Executivul comunitar, economia UE va creşte cu 2,7% în 2022 şi cu 1,5% în 2023. În zona euro se anticipează o creştere de 2,6% în 2022, cu un ritm mai moderat, de 1,4%, în 2023. Se estimează că inflaţia medie anuală va atinge niveluri istorice maxime în 2022, şi anume 7,6% în zona euro şi 8,3% în UE, înainte de a scădea în 2023 la 4% şi, respectiv, 4,6%.
Comparativ, în luna mai a acestui an, Comisia Europeană prognoza, atât pentru Uniunea Europeană cât şi pentru zona euro, o creştere a PIB real de 2,7% în 2022, urmată de un avans de 2,3% în 2023.
„Invazia neprovocată a Ucrainei de către Rusia continuă să trimită unde de şoc în întreaga economie mondială. Acţiunile Moscovei perturbă aprovizionarea cu energie şi cu cereale, determinând creşterea preţurilor şi slăbirea încrederii. În Europa, se preconizează că dinamica generată de redeschiderea economiilor noastre va susţine creşterea anuală în 2022, dar pentru 2023 ne-am revizuit considerabil previziunile în sens descrescător. În prezent, se preconizează că inflaţia, deja extrem de ridicată, va atinge un nivel record în cursul acestui an, după care va scădea treptat în 2023. Întrucât evoluţia războiului şi fiabilitatea aprovizionării cu gaze rămân necunoscute, previziunile sunt umbrite de un grad ridicat de incertitudine şi de riscuri de evoluţie negativă”, a declarat comisarul pentru economie, Paolo Gentiloni.
Citește și: Turcia negociază militar exportul grânelor ucrainene, dar a permis Rusiei să le vândă pe cele furate
În ansamblu, economia UE va continua să se extindă, dar într-un ritm mult mai lent decât se preconizase în previziunile din primăvara anului 2022.