Cine suportă diferența între costul real al gigacaloriei și cel plătit de bucureșteni

DE Andrei Mocanu | 04.12.2021 - 12:59
Cine suportă diferența între costul real al gigacaloriei și cel plătit de bucureșteni
Cine suportă diferența între costul real al gigacaloriei și cel plătit de bucureșteni

Nicușor Dan este optimist că sprijinul guvernamental va veni. Până atunci, bucureștenii vor plăti tot 164 de lei gigacaloria, a mai spus primarul capitalei, amintind că aceasta a fost stabilită printr-o hotărâre a Consiliului General în 2011.

SHARE

Primarul capitalei a participat la ședința de guvern de vineri. S-au căutat soluții pentru preluarea ELCEN și scoaterea lui din insolvență dar și pentru ca guvernul să sprijine municipalitatea care va trebui să subvenționeze la iarnă o gigacalorie infinit mai scumpă, mai ales în contextul creșterii prețului la gaze.

Otilia Nuțu, specialist în probleme energetice în cadrul think tankului Expert Forum, spune că, în prezent, costul real este undeva la 900 de lei gigacaloria iar bucureștenii plătesc doar 164, sumă care nu acoperă nici măcar creșterea inflației în ultimii zece ani de când prețul a fost înghețat.

Citește și: Actorul George Clooney a refuzat să joace într-o reclamă și să câștige 35 milioane de euro într-o zi

Decizia unei eventuale majorări, recalculări, este politică și este dificilă : pe de-o parte o creștere bruscă ar determina mulți bucureșteni care se confruntă cu precaritatea serviciului de termoficare să se debranșeze, pe de altă parte diferența între costul real al gigacaloriei și cel plătit de bucureșteni e achitată prin taxe și impozite și de cei care nu au de ce să „subvenționeze” astfel indirect sistemul de termoficare.

Mai este și problema pierderilor din rețea care nu pot fi puse în cârca nimănui și pe care le suportă municipalitatea care ar trebui ca, în al doisprezecelea ceas, să efectueze reparațiile la rețea până nu pierde fondurile europene, respectiv până în 2023.

De altfel, crede Otilia Nuțu, dacă se vor face investiții care să asigure servicii de termoficare mai bune, și bucureștenii vor accepta mai ușor o reclanculare realistă a prețului pe care îl achită pentru o gigacalorie.

Citește și: Resuscitarea legendelor, strategia companiilor auto pentru a te convinge să cumperi o electrică

Între timp, dat fiind contextul dificil generat de creșterea prețului la gaze, nici măcar municipalitatea, deși vorbim de o capitală cu venituri mari, nu va putea subvenționa singură încălzirea și speră în ajutorul guvernului. Otilia Nuțu spune că aceasta va adăuga o presiune suplimentară pe bugetul de stat, deja sub presiunea numeroaselor promisiuni din programul de guvernare. Care sunt soluțiile? (Mai multe detalii în RFI)

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te