O vreme – adică peste 25 de ani, o reverență politicoasă a întărit indirect Bancă Națională. Politicienii nu interveneau nici atunci când inflația depășea 3 cifre, Parlamentul era mut că o lebădă – cazul inflației din vremea guvernului Văcăroiu și apoi, din nou, cea din 1999.
Pe urmă, partidele politice și-au pus pe față reprezentanți politici, foști membrii ai guvernului, în condițiile în care, anterior, exista regulă specialiștilor cu profil politic mai restrâns.
După care, a urmat cel mult o anemică discuție la Comisia de Buget-Finanțe (maestru de ceremonii Florin Cîțu), în care Mugur Isărescu a fost întrebat despre univers – a se compară cu jumuleală la care era supus Grenspan din când în când în Congresul American.
După câteva luni, Isărescu a fost invitat la o discuție direct în biroul Președintelui Camerei Deputaților – atenție, nu la vreo comisie, nu pe vreo temă data. Ultimul care l-a invitat cu lecțiile la control a fost Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, care a primit, la schimb, doar răspunsul că se vor vedea în Comitetul Național pentru Supraveghere Prudențială.
Conducătorul BNR trebuie să aibă o gândire proaspătă
Practic, ar fi nevoie de cineva care să propună o față mai proaspătă pentru BNR decât venerabilul Adrian Vasilescu, cineva care să schimbe generațiile în banca centrală, să încurajeze economiștii tineri, să schimbe sistemul actual de luare a deciziilor.
Acela ar mai trebui să creeze ceea ce Timothy Geithner avea la Trezoreria Americană, o echipă „contra” (red team) care în mod sistematic să intervină cu moduri alternative de judecare a politicii monetare – mai ales că ne bate la ușă următoarea criză și noi nu am învățat nici lecțiile celei trecute.
Vorbim, de asemenea, de o lume care nu se mai poate regla cu modalități brutale și desuete, de tipul decapitării unor economiști-șefi din bănci, atunci când pariază contra leului. Iar pentru lumea această nouă, ne trebuie cineva care să se întrebe inclusiv dacă mai e nevoie de un sediu BNR Brăila, de pildă.
Ținta de inflație trebuie să fie obiectivul cel mai important
Pentru a deveni prioritate, obiectivul ar trebui să fie mai mult decât protejarea spatelui conducătorului instituției, mai mult decât fente de PR, inclusiv mai mult decât angajarea fiilor de prefecți de culoarea potrivită. Iar așteptările inflaționste ar trebui să fie anticipate corect, nu ca în ultimele zile, în care un salt de curs a fost complet fără răspuns din partea BNR.
Spun acest lucru pentru că reperul pentru inflație pe care îl au românii este unul indirect, prin intermediul cursului de schimb, mai ales față de euro – o spun chiar lucrările BNR din serioasa colecție de cercetare, fără că cercetătorii respective să fie invitați să devină diriguitorii BNR și să facă ca cercetarea cu pricină să aibe un impact semnificativ asupra modului în care politică monetară se conduce.
În fine, lucrurl cel mai important – a avea drept obiectiv unic țintă de inflație, cum spune legea, înseamnă să ai capacitatea, dacă tot stai pe jilțul de stejar al lui Eugeniu Carada, să iei decizii fulger.
Adică, de pildă, să convoci în momente cheie – de scăpări pe partea de poltică fiscală-salarială sau de scăderi masive ale cursului (amintesc dlui Vasilescu, de pildă, că scăderea pe cursul euro-leu pare mai mare decât cei trei bani pe care îi invoca într-o emisiune Tv de dată recentă) - ședințe extraordinare ale Comitetului de Politică Monetară (adică în afară calendarului anunțat).
Și să crești tot fulger dobânda de referință.
Politica de resurse umane să fie pe cât e omenește posibil apropiată de meritocrație
Dacă ești membru în Comitetul de Politică Monetară și nu ești în stare să scrii o lucrare academică în domeniul economic în vreun jurnal cotat ISI, înseamnă că nu ai ce să cauți acolo. Dacă ești vreun fost ministru ratat, iarăși nu ai ce să cauți.
Iar ca probă de eliminare ar trebui să fie citirea ultimelor lucrări în domeniul politicii monetară de la National Bureau of Economic Research (NBER) – inclusiv să ne demonstreze domnii din Comitet că înțeleg ce statistică folosesc cercetătorii respectivi.
Au auzit de efectul Balassa-Samuelson? Ce părere au? Ce părere au despre macromodelul Dobrescu și cum cred că poate fi îmbunătățit? Dar despre modelul Link-Hermin? Care este rată naturală a șomajului în modelul lor al economiei românești? Care este production possibility frontier pentru economia românească? Care sunt canalele de transmisie ale politicii monetare? Sunt arieratele în continuare o problemă pentru economia românească? Ce părere au despre prognoză de toamnă a Comisiei Naționale de Prognoză din septembrie 2008?
Practic dacă la oricare dintre întrebările acestea nu pot da un răspuns mulțumitor, nu au ce căuta unde sunt. Iar la aceste întrebări, cu tot respectul față de foști prezentatori Money Channel, aceștia nu sunt calificați a răspunde.
Prognoza independentă trebuie să nu dea greș
Făceam vorbire mai sus despre „exceptionala” prognoză din toamnă lui 2008, crezută multă vreme și de o parte din BNR, în vreme ce un consilier prezidențial fuma în neștire și urmărea îngrijorat cum scade consumul de energie electrică, prezentând faptele președintelui.
„M-a asigurat Mugur că nu e nicio problema”, i-ar fi răspuns președintele. România a orbecăit în cea mai gravă criză din ultimii 20 de ani astfel. Știm cum s-a terminat tărășenia – prost, cu niște măsuri compensatorii luate cu întârziere, cu niște oribile tăieri otova. De aceea, puținii specialiști interni de la direcția de modelare, mai ales cei care și-au câștigat toate galoanele academice pe muncă de nivel internațional, trebuie încurajați spre eșaloanele superioare ale băncii.
Capacitatea de anticipare a crizelor economice trebuie să fie mai bună decât până în prezent
În vreme ce majoritatea țărilor europene au trecut la prudența în bugetare și la sisteme de early warning, în timp ce toată lumea recitește lecțiile ultimei crize, în special citind despre testul de stress inventat de Timothy Geithner și rapoartele de lichiditate de la Bank of International Settlements, în România se discută dacă putem da majorări de salarii cu două cifre fără efect inflaționist (răspunsul pe scurt : Nu!).
Coerență macroeconomică, adică gradul în care politica fiscal-bugetară și politica monetară se corelează, tinde spre minim în ultima vreme. După mișcările fiscale din ultima vreme, ar fi trebuit să existe un răspuns monetar – la fel după majorările de salarii și pensie pe linie.
Și totuși reacția a fost foarte lentă. Ba mai mult, cât de pregătită este BNR să gestioneze preluarea unei bănci și să o transforme în bancă-punte gestionată de stat? În condițiile în care statul britanic, de pildă, a fost nevoit să gestioneze Royal Bank of Scotland și altele, nu mai vorbim de celebra Northern Rock, cine ar putea conduce de mâine fie și o bancă mică din sistem, dacă rămâne fără lichiditate adecvată?
Comitetul de Macroprudențialitate trebuie să valoreze mai mult decât o ceapă degerată
La ședința din 17 decembrie 2018 a Comitetului, s-a discutat despre amortizorul anticiclic și despre o chestiune consultativă, precum și despre o chestiune hai să îi spunem politicos formală – reciprocitatea cu Belgia pe niște regulamente speciale.
Pe scurt, amortizorul ciclic nu funcționează, de vreme ce toate rapoartele internaționale de la Bruxelles sau scrise de FMI spun de foarte multe politici pro-ciclice, inclusiv ultima taxa aplicată activelor băncilor.
A se observa că nu s-a discutat deloc despre noile taxe impuse pe final de an (adică la ședința de cu 10 zile înainte de a se aplică. De asemenea, corelația politicilor economice nu este făcută, de vreme ce BNR află la televizor și nu este consultată chiar când vine vorba de impozitarea sectorului bancar, o „traăsnaie”, ne spune domnul guvernator).
Marea majoritate a subiectelor de chițibușăreala, ori macroprudențialitate, ar trebui să pornească de la sustenabilitatea sistemului de pensii (80 de miliarde de lei până în 2022, conform calculelor din preambulul legii adoptate) la sectorului bancar condițiile de stress maxim reprezentat de următoarele 18-24 de luni.
BNR trebuie ofere o explicație pentru falimentele răsunătoare patronate
Nu dezgrop chestiuni îngropate de mult, a celebrei filiale Lipscani a Bancorex-ului. Totuși, falimentele Dacia Felix, Bankcoop, Bancorex, îInternaționale a Religiilor, multe altele, gen tunurile de la BRD.
Bonus, avem ingineriile financiare de la Bancă Română de Scont și Bancă Română de Dezvoltare. Cineva va face până la urmă lumină și aici.
Repet ce am spus și în urmă cu mai mulți ani: singurul nume potrivit, în calitate de guvernator, în 2019 mi se pare cel al fostului viceguvernator BNR și al fostului vicepreședinte al Băncii Europene pentru Investiții, Cristian Popa.
E nevoie, cu alte cuvinte, de cineva care poate discuta cu Mario Draghi de la egal la egal, în chestiuni de cercetare economică, mai ales având în vedere discursul lui pesimist de acum câteva zile.
___________________
Răzvan Orășanu este economist, fost consilier de stat al primului ministru în perioada 2004-2008 și membru în Consiliul de Îndrumare și Supraveghere al AVAS.
___________________
Citește dosarul integral „BNR sunt eu”
Mai tare decât patriarhii, cel mai longeviv guvernator din Europa
Lucian Isar: Politica monetară pentru sine și împotriva României
