BNR sunt eu!

DE Newsweek România | Actualizat: 01.02.2019 - 16:05

„Patriarhul” finanțelor românești a rezistat în fruntea Băncii Naționale a României mai mult decât toți patriarhii Bisericii Ortodoxe Române, de multe ori prin complicitate cu Puterea momentului.

SHARE

Banca Națională a României (BNR) este, în ultimele două săptămâni, atacată constant de către PSD, care încearcă să o scoată țap ispășitor în scandalul creșterii euro la valori record în raport cu leul.

Deși specialiștii afirmă că nivelurile istorice ale valutei europene au fost atinse ca efect al ordonanței care impune așa numita „taxă pe lăcomie”, un concept absurd, inventat de duo-ul comico-trist Vâlcov-Teodorovici, ministrul Finanțelor l-a acuzat pe guvernatorul Mugur Isărescu că nu intervine pe piață pentru a stabiliza cursul și l-a chemat la ordin. Fără succes.

Senatorul ALDE Daniel Zamfir, un parlamentar fără nici o pregătire în domeniul bancar, a susținut că indicele ROBOR este rezultatul unei conspirații pusă la cale de bănci, având complice Banca Națională a României, și l-a chemat, de asemenea, la audieri, în Parlament, pe Mugur Isărescu.

Guvernatorul a refuzat să meargă. „BNR este deschisă la dialog, la clarificarea chestiunilor în discuție bineînțeles și în Parlament și consider că se poate găsi un cadru mai adecvat acestei întâlniri decât cel creat de domnul Zamfir, care să nu plece de la un șir de fake news-uri lansate fără probe”, a transmis Isărescu, prin vocea purtătorului de cuvânt al instituției.

Mai mult, reprezentanţii PSD au cerut BNR să apere moneda naţională, printr-un gest care, în realitate, ar slăbi stabilitatea economică, și așa fragilă, a României: să arunce în piață o parte din rezerva valutară de 36,8 miliarde euro.

Dar o astfel de măsură nu ar face decât să acopere pentru scurt timp dezmățul financiar pe care l-a produs guvernele lui Liviu Dragnea în ultimii doi ani, dezmăț care a lăsat România fără bani. BNR a refuzat, prin urmare, să facă o asemenea intervenție în piață. 

Peste toate acestea, a apărut zvonul că locul lui Mugur Isărescu, al cărui mandat de guvernator al BNR expiră anul acesta, ar fi vizat de Darius Vâlcov, acum consilier al primului ministru și eminența cenușie din spatele devastatoarei, pentru economie, „taxă pe lăcomie”.

Mai mult, Darius Vâlcov are deja o condamnare de opt de închisoare, în primă instanță, pentru fapte de corupție și operațiuni financiare ilicite. Ceea ce, evident, a stârnit îngrijorare în opinia publică.

Dar, dincolo de toată această situație de moment, Mugur Isărescu nu este un erou, așa cum îl percepe aceeași opinie publică, nici un „luptător în rezistența antipesedistă”.

Din contră, actualul guvernator a fost complice, în cei aproape 30 de ani de mandat în fruntea BNR, cu puterea de moment din România - și mai ales cu diversele forme ale PSD-ului. Și, așa cum arată comentatorii care au acceptat să scrie pentru Newsweek România, inclusiv cu Liviu Dragnea în ultimii doi ani. 

De altfel, pensionarul de lux Mugur Isărescu speră să mai obțină în 2019 un mandat de guvernator, în ciuda acestui asalt al liderilor PSD.

Cum au fost ultimii 29 de ani în care banii românești au fost reglementați de sursa „Manole“, așa cum este cunoscut Mugur Isărescu în dosarele Securității comuniste?

Newsweek România a completat un bilanț. Dacă România a ieșit pe profit sau pe pierdere decideți dumneavoastră.

Citește dosarul integral „BNR sunt eu”

Mai tare decât patriarhii, cel mai longeviv guvernator din Europa

Lucian Isar: Politica monetară pentru sine și împotriva României

Specialistul lui Ceaușescu

Bogdan Glăvan: Cum arată un bun guvernator?

Andrei Caramitru: Nota 8,5 din 10

Răzvan Orășanu: Câteva condiții esențiale pentru o bancă națională independența și eficientă

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te