"Comisia Europeană a prezentat astăzi prognoza de primăvară, îmbunătățind estimările privind indicatorii macroeconomici ai României faţă de prognoza de iarnă", a anunțat ministrul Finanțelor.
Câciu, după ce CE a îmbunătăţit prognoza economică pentru România: Ancorele rămân fondurile europene
"Creştere economică 2023 de 3,2% (faţă de 2,5% cât era anterior, în iarnă sau 1,8% în prognoza de toamnă), deficit public 4,7% (faţă de 5% cât estima CE anterior), rata şomajului la 5,4% (faţă de 5,8% în estimările din iarnă) şi o pondere a datoriei publice în PIB la 45,6% în anul 2023 (faţă de 47,3% cât estimase anterior)”, constată Adrian Câciu.
Principala ancoră pe care se bazează prognozele Comisiei sunt fondurile europene, din exerciţiile financiare clasice, dar şi cele cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR):
"Ancorele pe care se bazează aceste estimări bune pentru România în contextul dat rămân, în continuare, absorbţia fondurilor europene pe care le avem la dispoziţie din exerciţiul 2014-2020 şi din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 precum şi implementarea Planului de Redresare şi Rezilienţă care vor finanţa investiţiile şi implicit vor consolida creşterea economică".
Citește și: Vești bune pentru fermieri! Ajutor de la stat pentru producătorii de legume. Câți bani pot obține
"Aşa cum am anunţat încă din ianuarie (când spuneam că vom avea o creştere economică mai mare decât cea prognozată) prognozele se îmbunățesc pe măsura ce acţionezi credibil şi sustenabil.
Două observaţii la prognoza CE de astăzi: În materie de deficit public ne menţinem însă angajamentul de a atinge un deficit de 4,4% în acest an şi acest lucru este foarte posibil dacă folosim la maxim ancorele de care am amintit mai sus, adică fondurile europene avute la dispoziţie.
În ceea ce priveşte scăderea ponderii datoriei publice în PIB la 45,6% această trebuie făcută, este în graficul estimat şi înseamnă consolidarea traiectoriei sustenabilă de reducere a datoriei publice a României.", a mai spus Adrian Câciu, potrivit unei emisiuni TV.