Bulgaria elimină orice restricţie pentru români până la sfârşitul sezonului (touroperator)

DE Valentin Mirică | Actualizat: 28.07.2021 - 11:21
Sunny Beach, Bulgaria Foto: Digi 24
Sunny Beach, Bulgaria Foto: Digi 24

Turiştii români vor putea merge în Bulgaria doar cu actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică, vecinii de peste Dunăre eliminând orice restricţie pentru români, arată datele unui turoperator.

SHARE

"Guvernul Bulgariei a anunţat, pe 16 iulie, o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul ţării vecine, în contextul pandemiei covid-19. Vestea bună este că turiştilor români li se va solicita doar actul de identitate sau paşaportul până la finalul sezonului, indiferent de situaţia epidemiologică", se arată într-un comunicat al turoperatorului Travel.

Citește și: Cod portocaliu de caniculă în şapte judeţe şi Bucureşti, joi, vineri şi sâmbătă

Aşa cum prevede Ordinul oficial, "țări cu care Republica Bulgaria a ajuns la un acord reciproc pentru libera circulaţie a cetăţenilor şi a persoanelor cu statut de reşedinţă permanentă, pe termen lung, şi a membrilor familiilor lor, la sosirea din cealaltă ţară: România." După cum subliniază textul de lege, România este unica ţară pentru care se face o excepţie.

"În ultima perioadă, oamenii erau nehotărâţi să-şi rezerve o vacanţă spre sfârşit de august sau septembrie, din cauza posibilităţii introducerii unor restricţii. Iată că avem decizia autorităţilor din Bulgaria în privinţa turiştilor români, de eliminare a oricăror restricţii, care vine la timpul potrivit şi astfel credem că interesul va fi crescut până la finalul sezonului estival. Până pe 7-8 august, gradul de ocupare pe litoralul bulgăresc este extrem de ridicat, iar turiştii români trebuie să ştie că foarte greu mai pot găsi locuri. Tocmai de aceea, recomand rezervările după 10-15 august, când vorbim de tarife mai bune, de oferte speciale cu până la 30% reducere şi de o relaxare mai mare a gradului de ocupare. Recomand mai ales luna septembrie, pentru că vorbim de reduceri atractive, vremea este foarte bună, iar anul trecut vânzările au mers foarte bine până spre 20 septembrie", a declarat Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Potrivit sursei citate, în 2021, interesul românilor faţă de litoralul bulgăresc este cel puţin dublu faţă de vara anului 2020.

"Acest an a marcat o creştere importantă a interesului românilor faţă de litoralul bulgăresc, cu minimum 100% faţă de sezonul estival 2020. Este drept, a contribuit şi faptul că Grecia se află pe lista galbenă iar Bulgaria nu solicită nimic în plus turiştilor români faţă de anii precedenţi la trecerea graniţei", a mai spus Constantinescu.

Reprezentanţii touroperatorului susţin că la ora actuală se remarcă un interes crescut faţă de staţiunea Sunny Beach, unde se află resorturi foarte mari, cu servicii de calitate, care absorbeau foarte mult din pieţele Europei occidentale. Românii au avut parte de oferte interesante şi atractive, la lanţuri hoteliere internaţionale precum Sol Melia, dedicate în special familiilor cu copii, care au găsit în Bulgaria o destinaţie apropiată şi o alternativă ideală pentru o vacanţă cu raport calitate-preţ bun.

Citește și: Trei morți și un grav rănit după ce o mașina a intrat într-un copac. Cauza: oboseala la volan

De asemenea, consultanţii Travel Planner remarcă o creştere mare pe segmentul hotelurilor care oferă servicii de calitate superioară în resorturi mai izolate, cum ar fi cele din Obzor, şi aici se remarcă hotelul Reina del Mar, unul dintre cele mai noi hoteluri de lux de pe litoralul bulgăresc.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te