Asociaţia Română a Bancilor îl dă în judecată pe şeful ANPC, pentru difuzarea de informaţii false

DE Alexandru Pop | Actualizat: 24.05.2023 - 09:14
Foto: publicdomainpictures.net/CC0
Foto: publicdomainpictures.net/CC0

Asociaţia Română a Băncilor anunță că se alătură băncilor, în demersurile acestora, de contestare, pentru comportament abuziv, a amenzilor primite de la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pentru modul de calculare a dobânzilor la credite.

SHARE

Asociația, care reprezintă 33 de bănci și instituții financiare, îl acuză pe șeful ANPC de "afirmații false, exprimate cu rea credinţă” și de comportament abuziv, cerând intervenția instituțiilor statului.

ARB dă în judecată ANPC

„Comunitatea bancară analizează toate pârghiile legale pentru corectarea acestei nedreptăţi şi tragerea la răspundere a celor responsabili pentru prejudiciile grave de imagine aduse sectorului bancar.

Defăimarea instituţiilor de credit prin afirmaţii eronate şi calomnioase reprezintă un abuz şi apreciem că acest tip de retorică nu poate să fie tolerat în spaţiul public.

Citeşte şi: Consiliul Concurenţei şi ANPC se coordonează, într-o eventuală extindere a investigării băncilor

În acest context, considerăm necesar ca instituţiile ierarhice superioare să intervină cu celeritate”, se arată într-un comunicat ARB remis marți, conform Agerpres.

Reprezentanții asociației spun că afirmaţiile preşedintelui ANPC „sunt false, exprimate cu rea credinţă şi dezinformează consumatorii, comportamentul abuziv al acestuia conducând la afectarea nefondată a relaţiilor şi a încrederii consumatorilor în bănci”.

„Acest tip de comportament şi informaţiile eronate lansate în spaţiul public, care cataloghează drept «practici comerciale înşelătoare» o metodă legală de calcul a dobânzii folosită în întreaga lume ridică semne de întrebare cu privire la profesionalismul unor angajaţi ai instituţiei publice.

Citeşte şi: 11 bănci, prinse de ANPC cu practici comerciale înşelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor

Atragem atenţia, încă o dată, că băncile respectă prevederile legale specifice, atât în ceea ce priveşte informarea corectă şi completă a consumatorilor, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de rambursare a creditelor”, se mai spune în comunicat.

ARB susţine că, potrivit legislaţiei în vigoare, OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi/sau OUG 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, băncile informează clienţii, cu privire la caracteristicile produsului, inclusiv la costurile totale, încă din faza pre-contractuală, condiţiile fiind similare pentru toţi consumatorii din Uniunea Europeană.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te