Procurorii DNA i-au reținut ieri pe Victor Pițurcă, fostul antrenor al selecționatei României, și Țuțu Gabriel, șeful Romarm, compania de stat producătare de armament, într-un dosar de corupție privind furnizare de măști de protecție furnizate spitalelor militare. Prejudiciul calculat de procurori este de 8,6 milioane lei (1,5 milioane Euro).
Șeful Romarm este acuzat că “ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte și o societate controlată de cealaltă persoană cercetată în prezenta cauză, în condiții dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziție publică (ce vizau cumpărarea a șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție)”.
Conform procurorilor DNA, “Țuțu Gabriel ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanții societăților implicate în achizițiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măști de protecție neconforme către Ministerul Apărării Naționale (MApN) a unui prieten de-al său, fără ca acesta să desfășoare activități comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecție și efectuarea unor plăți către acesta, (40% din cota de profit rezultată) sub aparența unui contract de consultanță”.
Procurorii DNA nu au dezvăluit numele firmelor implicate în această schemă de fraudare a bugetului de stat însă surse apropiate anchetei susțin că ar fi vorba de o companie deținută de fiul lui Pițurcă.
Pițurcă, falit și procesoman
Oficial, Victor Pițurcă, a fost lipsit de fler în afaceri. Oficial numele său mai apare ca asociat într-un SRL Master Pivimob 99 din Craiova care n-a raportat, de la înființare până în prezent, nici o situație financiară către Fisc.
Deși firma apare ca fiind în funcțiune la Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) există o sentință judecătorească din 2012 prin care compania este dizolvată la cerea chiar a ONRC.
El a mai fost implicat într-o casă de amanet Casa de Amanet VIP (CAVIP) SRL, Natbuss SRL, Week End Cof SRL și celebra Melody Bar SRL.
În schimb, Victor Pițurcă este un procesoman îndîrjit, numele său fiind implicat în circa 100 de procese pe rolul instanțelor de judecată.
Pițurcă senior este implicat, de peste 10 ani, în zeci de procese cu fostul patron al Universității Craiova, cu acest club de fotbal și cu FRF pentru o serie de datorii pe care pretinde că le are de recuperat de la patronul clubului de fotbal din Bănie.
Victor Pițurcă are alte numeroase procese cu fosta sa soție, Blochina Viktorija și fiul acestora Blochin Edan.
Numele lui Pițurcă mai apare în alte diferende juridice alături de frații Becalii dar și de interlopul Nicu Gheară.
Pițurcă junior, succes în energia verde
Fiul lui Pițurcă, Victorio-Alexandru, este asociat într-o serie de SRL uri în domeniul energiei electrice, într-unul dintre acestea, Pav Green Energy SRL, cu sora sa, Naboiu Claudia-Florentina. Aceasta este și cea mai veche afacere a acestuia pe care a înființat-o în 2016.
În 2013, fiul lui Pițurcă anunța că urma să investească 1,5 milioane Euro într-un mic parc de producție a energiei electrice cu panouri fotovoltaice pe un teren de 20.000 metri pătrați în județul Olt cu o producție modică de 1 Mw.
Compania estre singura cu afaceri consistente raportând în 2021 o cifră de afaceri de 17,8 milioane lei și un profit de 6 milioane lei. Obiectul de activitate principal al companiei este producția de energie electrică.
În 2020, anul izbucnirii pandemiei, compania a avut afaceri de 7,5 milioane lei și un profit de 1,6 milioane lei.
Tot atunci compania avea active imobilizate de aproape 18 milioane de lei, cel mai probabil cele șapte utilaje neconforme de producere a măștilor de protecție pe care procurorii DNA suspectează că au fost aduse de firma controlată de Victor Pițurcă pentru a fi livrate Romarm.
Anterior anului pandemic, compania fiului lui Pițurcă a avut o cifră de afaceri de doar jumătate de milion de lei și un profit de doar 71.000 lei.
În 2021, activele imobilizate au scăzut la 5,5 milioane lei în timp ce activele circulante au sărit la 11,3 milioane lei, ceea ce înseamnă că compania a scăpat de o mare parte a acelor utilaje de producție a măștilor care au fost transformate în bani lichizi, active circulante.
Victorio-Alexandru mai deține alte două companii cu același profil de producție a energiei electrice: PCF Solar Energy SRL și Pav Green South SRL, ambele înființate recent în 2022, respectiv 2021.
Afacerile fiicei lui Pițurcă sunt la fel de falimentare ca ale tatălui: Deco Style Production SRL, o companie de arhitectură nu a raportat afaceri în ultimii ani. Alte două SRL-uri, Sanoterapia și Mykland Imobiliare, au aceeași soartă.
Afacerile fiicei lui Pițurcă sunt umbrite de cele ale soțului acesteia, Naboiu Mihai cu afaceri imobiliare în București.