Faţă de varianta care s-a aflat în transparenţă decizională, a fost eliminat articolul legat de eliminarea sporului de doctorat, care rămâne în vigoare şi va fi clarificat în noua Lege a salarizării.
Adrian Câciu anunţă noi plăţi de la buget
Dar Legea salarizării bugetare este un subiect perpetuu de discuţie în mediul politic, de peste 30 de ani, niciodată rezolvat. Ultimele două actualizări sunt de anul acesta şi din anul 2017.
Demnitarul a mai spus că sunt introduse noi condiţii, privind achiziţiile de autoturisme, astfel că acestea pot fi oprite doar dacă nu a fost parcursă etapa de comunicare a rezultatului procedurii de achiziţie publică.
Citeşte şi: Guvernarea pe proiecte. Cum să faci austeritate bugetară pentru binele României
Noua OUG stabileşte limite lunare de cheltuieli guvernamentale şi derogarea de la aceste limite doar prin memorandum, aprobat tot de către Guvern.
De asemenea, reducerea cu 10% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, cu excepţia cheltuielilor din domeniul Sănătăţii şi Educaţiei, dar şi interzicerea achiziţionării, preluării în leasing sau a închirierii de autoturisme, mobilier şi aparatură, birotică, de către autorităţile şi instituţiile publice.
În prezent, are loc o cursă febrilă a instituţiilor guvernamentale, care pregătesc achiziţionarea a sute de maşini.
Citeşte şi: Austeritatea bugetară, necesară pentru consolidarea fiscală. Guvernul nu va face aproape nimic
”Aici avem o excepţie, privind Programul Rabla, pentru autorităţile care achiziţionează autoturisme nepoluante, suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice.
Aici, prin memorandum, sectoarele vor veni în faţa Guvernului, dacă este necesară o derogare pentru acele sectoare unde este necesară în continuare angajarea de personal, inclusiv Educaţie şi Sănătate”, a spus Adrian Câciu.
Ordonanţa prevede un nou instrument de flexibilizare a achităţii facturilor restante către furnizorii de energie electrică, în baza schemei de compensare care funcţionează, potrivit OUG 27, în sensul în care, până când se pot echilibra sumele din Fondul de tranziţie, care se alimentează din veniturile excepţionale realizate de producătorii din sectorul energetic, Ministerul Energiei şi Ministerul Muncii pot să achite facturile restante la furnizori, pe baza deconturilor venite de la ANRE, din bugetele proprii, din alte titluri de cheltuieli.
Nu se introduc impozite
”Partea de abordare a cumulului pensie cu salariu se va face prin act normativ la nivel de lege”, a anunţat ministrul, la Palatul Victoria, conform News.ro.
El a continuat: ”În primul rând trebuie să spun că încasările statului încep să revină la normalul programat. Deci instituţiile de stat au început să înţeleagă mai bine rolul”.
Ministrul Finanţelor a precizat că, pe de altă parte, ”crede că la acest moment în care avem această ordonanţă nu se impune să intervenim pe impozitare”, spune Adrian Câciu.