Regizoarea de teatru Sandu Manu a încetat din viață zilele trecute, chiar în Săptămâna Luminată. Anunțul a fost făcut de actrița Oana Pellea.
Ultimul „scenariu” al uneia dintre cele mai mari regizoare românce
„Când îți pleacă o parte din suflet îl petreci în Tăcere. Bucata mea de suflet care a plecat la Domnul, astăzi, în Săptămâna Luminată…Doamna Sanda Manu…Tăcere. Rugă. Multă Iubire. Enormă recunoștință. Și iar…Iubire. Și iar…tăcere. Sanda …Un bici cu vârful muiat în iubire.
Citește și: Sanda Manu a ales să meargă la azil înainte ca mintea să îi fie afectată. Și-a „regizat” retragerea
A învăţat generaţii la rând rigoare şi emoţie, inteligenţa actului scenic, bunul-simţ pe scenă şi bunul-simţ în viaţă, eleganţa, clasa, rasa pe care trebuie să le aibă un actor.
Ne-a fost patru ani mamă, tată, profesoară, mentor, duşman, cel mai bun prieten - deci profesor ideal. Dumnezeu să-i țină sufletul în Pace și Lumină!", a scris Oana Pellea, pe pagina sa de Facebook.
Sandu Manu a regizat aproximativ 120 de spectacole de teatru și de televiziune, a montat spectacole Germania și SUA și a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate în 2008
Sanda Manu s-a născut în anul 1933. Tatăl ei a fost apreciatul actor Ion Manu. A absolvit cursurile Facultății de Regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, fiind colegă, printre alții, cu Radu Penciulescu.
După absolvirea facultății, a lucrat ca regizor de teatru și de televiziune și profesor universitar la IATC, devenit după 1989, ATF, mai apoi, UATC și, în fine, UNATC. Și-a încheiat cariera pedagogică (și universitară) la Facultatea de Teatru a Universității Spiru Haret, unde a fost colegă de catedră cu Lucia Mureșan, Constantin Codrescu, Margareta Pogonat, Adriana Piteșteanu, Vlad Rădescu.
Citește și: Fosta vedetă a anilor '90 care a ajuns să doarmă pe străzi și să vândă haine second ca să mânănce
A regizat aproximativ 120 de spectacole de teatru și de televiziune. A montat spectacole în teatre din Germania și S.U.A., efectuând turnee în străinătate, la Belgrad, Varșovia, Moscova, Riga și Berlin.
Sanda Manu a fost distinsă cu Premiul de Excelență al UNITER 1992 și cu Premiul pentru regia spectacolului "Bolnavul închipuit" (de Moliere) de la Teatrul Național din Cluj, la Festivalul de Comedie de la Galați 2003.
Un alt spectacol longeviv și de mare succes, cu premiera în 18.10.2003, este "Cum iubește cealaltă jumătate" de la Teatrul Mic din București.
În 2011 a montat pentru Teatrul Metropolis din București textul lui Jean Cocteau, "Vocea umană" cu Oana Pellea ca protagonistă. În 2008 i s-a decernat Premiul UNITER pentru întreaga activitate.
Sanda Manu a fost, începând cu 2009, Doctor Honoris Causa al UNATC și după 1995 a fost, pe durata unui mandat de 4 ani, vicepreședinte al UNITER.
A fost căsătorită cu regretatul Ștefan Tapalagă, cu care are un copil, Irina, conform wikipedia.org.