Ilie Bolojan este oficial și viceprim-ministru interimar, pe lângă calitatea de premier. Șeful guvernului a preluat, astfel, atribuțiile lui Dragoș Anastasiu, cel care a demisonat pe 27 iulie după ce a fost acuzat în presă că a dat mită în calitate de om de afaceri.
Ilie Bolojan este oficial și viceprim-ministru. Premierul preia atribuțiile lui Dragoș Anastasiu
Decretul prin care premierul Ilie Bolojan a fost desemnat ca vicepremier interimar pe domeniile coordonate de Dragoș Anastasiu, care și-a dat demisia în iulie, a fost publicat joi în Monitorul Oficial.
„Se desemnează domnul Ilie-Gavril Bolojan, prim-ministru, ca viceprim-ministru interimar”, se arată în decretul semnat de președintele Nicușor Dan, potrivit Agerpres.
Pe 29 iulie, premierul Ilie Bolojan a informat că va prelua interimar, până la numirea unui nou vicepremier, responsabilitățile privind reforma companiilor de stat.
Citește și: Scandal între primari și guvern din cauza proiectelor PNRR ce vor fi oprite: „Retragem sprijinul”
Pe 27 iulie, Dragoș Anastasiu și-a anunțat demisia din funcția de vicepremier, precizând că nu mai poate să accepte „să fie denigrat și în acest fel să decredibilizeze imaginea Guvernului”, după ce în presă au apărut informații că, în calitate de om de afaceri, a dat mită, timp de 8 ani, către un funcționar al ANAF.
Dragoș Anastasiu a demisionat din guvern pe 27 iulie 2025 - Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea
„În acest moment, în acest climat, mie îmi e foarte clar că nu mai pot să ajut, că, indiferent ce aș spune, ce aș face, va continua procesul de denigrare, bazat pe niște fapte, dar dus la extrem.
Acesta este motivul pentru care, discutând cu premierul, i-am spus că voi face mai mult rău, decât voi face bine și e momentul să fac un pas în lateral, în spate, cum vreți să-l numiți, și să demisionez”, a declarat Anastasiu, la Palatul Victoria.
Decretul prin care se ia act de demisia lui Dragoș Anastasiu din funcția de vicepremier a fost publicat în Monitorul Oficial pe 8 august, mai scrie sursa citată.
Citește și: Nicușor Dan despre Anastasiu: Avea ORNISS de când era consilierul lui Ilie Bolojan
Potrivit unei decizii a Guvernului, Dragoș Anastasiu (independent) coordona procesul de elaborare și aviza proiectele de acte normative elaborate în domeniul reformei statului și eficientizării activității instituțiilor publice.
De asemenea, Anastasiu avea ca atribuții să avizeze proiectele de acte normative cu impact bugetar elaborate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ministerul Educației și Cercetării.