Casa şi curtea în care trăiesc înseamnă totul pentru ele, contactul lor cu lumea exterioara este limitat. Sunt indience creştine într-o ţară musulmană.
Aşa a ajuns documentarul „Beyond a Child’s Laugh“ (produs de LiberoProductions SDN BHD), la Festivalul SIMFEST Târgu Mureş. Producţia realizată de Sebastian Andrei în Kuala Lumpur a fost apreciată de juriul şi publicul SIMFEST.
Sebastian Andrei, românul din Kuala Lumpur care a realizat documentarul, povesteşte că a petrecut 6 luni împreună cu fetele pentru a reuşi să le facă să se deschidă, să vorbească despre durerea şi bucuria lor. 33 de minute: atât a durat proiecţia filmului care a smuls de la cei prezenţi în sală zâmbete şi lacrimi deopotrivă.
Cea mai mare provocare pentru tânărul realizator de film a fost să câștige încrederea celor care au constituit subiectul ineditului său documentar.
„Ne știm de trei ani acum, cel mai mult m-a costat ca timp pentru ca doamna din film să mă accepte în familie, din toate punctele de vedere: bărbat, străin și cu cameră. Ca să te deschizi, e greu“, a mărturisit Sebastian Andrei.
„A fost un moment când o întreb pe una din fete care este dorința cea mai mare și au fost momente când am pus camera jos pentru că a spus: Să îmi văd familia. Te blochezi un pic... te blochezi mult.“
Foto: Cristina Szabo
Cine e Sebastian Andrei și cu se ocupă el?
„Nu știu dacă am un răspuns, e una din cele mai complicate întrebări. Cred că sunt cine sunt, îmi știu locul în lume și în același timp nu îl știu. Călătoresc mult, nu am domiciliu stabil, dar am norocul sa fac ceea ce îmi place. Eu mă relaxez când lucrez, la mine când nu am proiecte începe stresul.Cu ce mă ocup și ce am făcut sunt două lucruri total separate. Am studiat științe politice, dar nu am practicat niciodată pentru că la mine o strângere de mână e o strângere de mână și nu e o chestie falsă, și m-am retras. Am intrat pe film cărând cabluri pe seturi și împărțind cafele și am furat meserie cât am putut și încă o mai fac, chiar și de la băieții ăștia doi care ne filmează în momentul de față.“
Iași-Olanda-New York-Kuala Lumpur-necunoscut
Seba, cum îi spun apropiaţii, s-a născut la Iaşi. Când avea 10 ani, familia lui s-a mutat în Olanda. Acolo şi-a finalizat studiile, iar la 25 de ani a simţit că are nevoie de o schimbare.
„Mi-am luat un bilet de avion și cel mai departe loc pe care l-am găsit a fost Australia. Nu știam pe nimeni, nu am fost niciodată, mi-am pus lucrurile într-un rucsac, mi-am luat 40 de euro, cât mai aveam în buzuanr, și pe vremea aia eram fumător, mi-am luat două pachete de țigări și am plecat cu ideea de a sta șase săptămâni. Ce voiam să fac acolo? Nu știu, altceva, nimic. Să fie totul nou, fresh start... și mi-a reușit, că am stat trei ani.“
Odiseea lui Seba a continuat, fiindcă acesta nu se poate stabili într-un loc anume, ci simte în permanență chemarea călătoriei și a explorării. Dar următoarea aventură a pornit dintr-o întâmplare, la fel ca cele mai multe și mai importante momente ale vieții, în general.
„Am plecat într-o vacanță în New York la un amic pe care îl cunoscusem în Australia și mi-a zis: Hai într-o vacanță. M-am dus cu ideea de a sta o săptămână, și mi-am luat bagaj pentru o săptămână. Cât eram la masă a intrat unchiul lui, care e regizor de film, și a spus: Sunt în mijlocul unui documentar și mi-a plecat cameramanul și nu știu ce să fac, iar amicul meu s-a uitat la mine și a zis „Seb“ și așa am rămas un an în New York.“
În Kuala Lumpur a ajuns tot într-o vacanţă, la sora lui, de Crăciun.
„Era vorba să stau de Crăciun, s-a trecut la Anul Nou, la Anul Nou Chinezesc și apoi ziua mea, și de atunci stau acolo de nouă ani.“
Cu ce se ocupă Sebastian Andrei acolo?
„Am o casă de producție. Am lucrat pentru televiziunea de acolo făcând diverse show-uri și acum am trecut pe online, că acestea sunt cerințele. Documentarele le fac efectiv din pasiune, sunt proiectele mele personale. În partea aia a lumii, cu documentarele nu faci nici un ban. Ăsta a fost făcut numai de mine, nu am avut costuri aproape deloc, am angajat la un moment dat un editor care nu a văzut povestea, mi-a dat înapoi ceva de 8-10 minute și a trebuit să tai eu din nou. A fost primul proiect pe care l-am editat eu de la cap la coadă... se vede că nu sunt editor.“
Despre „Beyond a Child’s Laugh“, Seba spune că este un cadou pentru fetele de la orfelinat.
„Lumea fetelor este extrem de limitată. Ele au casa în care trăiesc și școala în același timp, prin voluntari, sunt profesori care vin și predau, și mai au și biserica. Asta e toată lumea lor, ele nu știu nimic altceva. Ca să pun filmul într-un context socio-politic, Malaezia este o țară musulmană, deși este liberală. 70% din locuitori sunt musulmani, 20% sunt chinezi, 10% sunt indieni și în același timp este și o cultură patriarhală, în care bărbatul e pe primul loc. Fiind femeie indiancă și creștină într-o țară musulmană, ești la ultimul nivel. Nu am făcut filmul ca să promovez feminismul, nici creștinismul, nu m-am legat de religie. Am pornit de la ideea că noi, cei care avem familii normale, să zic așa, avem o istorie documentată vizual, botezuri prin fotografii, pe când ele nu au nimic, dar absolut nimic. Lumea lor e extrem de mică. Când o să ajungă fetele astea să aibă familia lor, mi-ar plăcea să se uite la filmul meu în urma și să spună „uite cum a fost când eram copil“. De acolo a pornit tot, e un cadou.“
Cadoul nu se putea, însă, concretiza, fără sprijinul celor cărora le era destinat. Aceștia au apreciat, în cele din urmă, eforturile de apropiere ale realizatorului de film.
„Cel mai greu din tot proiectul ăsta a fost să fiu acceptat. Partea cea mai frumoasă este că odată ce am fost acceptat, am devenit parte din familie și am fost acceptat cu totul. Acum, de fiecare dată când merg acolo, și dacă sunt în oraș, merg săptămânal, cum sun la ușă, se spune că a venit unchiul Seba. Oriudne mă duc cu un proiect sau o vacanță, tot timpul le aduc ceva, și aici e toată frumusețea, că nu contează ce, contează doar că e din alta parte, lumea lor fiind atât de mică, cineva să le aducă ceva din altă parte a lumii, nu contează ce anume, un creion sau o radieră, orice e o bucurie imensă.“
Foto: Cristina Szabo
Seba a participat cu documentarul la diferite festivaluri la Roma, Bucureşti şi chiar la Hollywood Independent Documentary Awards, unde a şi fost premiat.
„La festival am ajuns fiind contactat de consulul român in Malaezia. Ne știm destul de bine și am mai colaborat și am primit un mail și mi-a scris: „Seb, poate te-ar interesa un festival în România“, știind că am să ajung în vara asta în România, și am spus: De ce nu? Am întâlnit oameni excelenți, am un mare respect pentru organizatori, jos pălăria, e o muncă titanică să organizezi așa ceva la nivel internațional. Bravo pentru Târgu Mureș, bravo pentru organizatori! Mi-a făcut plăcere să fiu invitat, mi-am schimbat instant biletul de întoarcere în Kuala Lumpur și e o experință nemaipomenită.“
În cadrul Galei Laureaţilor SIMFEST, juriul i-a acordat lui Sebastian o menţiune pentru promovarea acţiunilor caritabile prin intermediul filmului „Beyond a Child’s Laugh“. Seba a mărturisit că oamenii de la festival l-au inspirat şi că va reveni la Târgu Mureş şi cu alte producţii.
Fascinația pentru marginal
„Mi-a venit pofta să fac documentare după capul meu, și eu merg mult pe underdogs ai societății, oamenii de pe ultima treaptă a societății. Am unul în sertar pe care vreau sa îl scot, despre niște băieți care se ocupă de graffiti, dar cel artistic, nu tagging. E artă pură pe care dacă o pui într-un muzeu, lumea spune că e artă, dar dacă o vezi pe un perete... e un proiect pe care îl am de mult în cap. Un alt proiect pe care îl am la suflet este în Romania, povestea insulei Ada Kaleh, dar e mai complex și trebuie făcut cât mai repede pentru că oamenii care trăiau pe vreme aia sunt pe ducă și mai greu de găsit, dar e un proiect pe care îl am la suflet și vreau să îl fac într-o bună zi.“
Fie că e în Myanmar, Nepal sau pe alte meleaguri îndepărtate, Sebastian caută mereu poveşti adevărate, oameni frumoşi care au ceva de spus. A fost în atâtea locuri în care unii nici nu visează să ajungă și se ridică întrebarea firească: ce loc mai e acasă pentru el?
„Am fost în multe locuri superbe, acum e și mai ușor... nu pot să dau răspuns, nu am... lumea e așa de mare și ce am văzut poate că în 2-3 ani se schimbă, dar acum nu… lumea e unde sunt eu... acolo e casa, la propriu.“
Acum e în Kuala Lumpur, însă bagajul e pregătit şi Sebastian e gata de plecare oricând.
„Să colecționez cât mai multe vize în pașapoarte și din cele mai îndepărtate și necunoscute locuri din lume. Asta e dorința mea.“
