La mai puţin de patru luni după ce submersibilul Titan a făcut implozie, provocând moartea a cinci persoane, compania de producţie americană MindRiot plănuieşte să realizeze un film despre acest eveniment, potrivit Deadline.
Tragedia este deja subiectul unui serial documentar planificat, „Salvaged”, produs tot de MindRiot, potrivit site-ului american.
Se face film după tragedia din Atlantic a submersibilului Titan - OceanGate. ”Va aduce un omagiu”
Pentru lungmetrajul, cu acelaşi titlu ca şi documentarul, compania de producţie face echipă cu E. Brian Dobbins, producătorul din spatele serialului de comedie de succes „Black-ish”.
Citește și: Predicție înfiorătoare. Serialul "The Simpsons" a prezis acum 17 ani tragedia submersibilului Titan
Potrivit Deadline, filmul va acoperi diferite perioade ale tragediei: înainte, în timpul şi după tragedie. „Filmul nostru nu numai că va aduce un omagiu tuturor celor implicaţi în tragedia submersibilului şi familiilor acestora, dar va aborda problema îngrijorătoare a naturii presei de astăzi”, a declarat Jonathan Keasey, co-scenarist al proiectului împreună cu Justin MacGregor.
Citește și: Ce a produs implozia submersibilului Titan? OceanGate știa, dar ignora de problemele de securitate
Titan, un submersibil turistic aparţinând companiei Oceangate şi cu o lungime de aproximativ 6,5 metri, s-a scufundat pe 18 iunie pentru a explora epava Titanicului. Plănuind să iasă la suprafaţă şapte ore mai târziu, contactul a fost pierdut la mai puţin de două ore de la plecare.
Citește și: Cum a căutat Garda de Coastă submarinul Titan, dispărut în Oceanul Atlantic. Practic au acoperit tot
Câteva zile mai târziu, paza de coastă americană a anunţat că toţi cei cinci pasageri aflaţi la bord au murit. Mai multe bucăţi de resturi au fost găsite pe fundul mării la aproximativ 500 de metri de Titanic şi la o adâncime de aproape 4.000 de metri în Oceanul Atlantic.
Citește și: James Cameron, despre implozia submersibilului Titan: Este pe fundul apei în bucăți. Știam de luni
Două anchete au fost lansate pentru a determina cauzele imploziei sale, conduse în comun de Canada şi Statele Unite, care au fost implicate în operaţiunile de salvare a celor cinci ocupanţi. Francezul Paul-Henri Nargeolet, britanicul Hamish Harding, Shahzada Dawood, de origine pakistaneză, şi fiul acesteia, Suleman, şi americanul Stockton Rush au pierit în catastrofă, scrie News.ro.