Caragiale a fost el însuși un personaj fiind nevoit să își întrețină familia după decesul tatălui său. A scris la ziar aproape toată viaţa, colaborarând și la „Timpul”, între 1878 şi 1881, într-o echipă care-i mai cuprindea pe Eminescu şi pe Slavici. A fost un familist, dar a avut și o scurtă aventură cu Veronica Miclea, întreruptă de teama crizelor de furie ale lui Eminescu. La un moment dat, a fost un om bogat, milionar, dar la finalul vieții și-a vândut drepturile de autor pe o sumă mică.
Se spune că un cămătar i-ar fi intentat un proces cerându-i o sumă astronomică. S-a dovediti că „împrumutul” a fost mult mai mic de numai 140 de lei.
Inspirat de realitate
În studiul său, „Caragiale la Neamț”, poetul Ion Cârnu a identificat multe asemănări între persoane și întâmplări din Piatra Neamț, de pe vremea când Caragiale fusese revizor aici și elemente din „O scrisoare pierdută”.
Un cuplu de vază al urbei, Constantin și Zulnia Isăcescu, el, fost primar, ea profesoară, i-ar fi furnizat inspirația pentru personaje ale piesei, existând multe asemănări între doamna Isăcescu și coana Joițica, de exemplu. În târgul nemțean funcționau, în acele vremuri, 54 de cârciumi, un post de pompieri, sub comanda căpitanului Baston, un spital, gardă națională, birou telegrafic, moară cu aburi, și mai multe partide politice. Presa locală era și ea înfloritoare, prin publicații cu denumiri pompoase: Trompeta Carpaților sau Vocea Carpaților. De aici, până la Răcnetul Carpaților, dirijat de Cațavencu, nu mai e decât un pas. Întrunirile electorale, cu întâmplări asemănătoare celor din O scrisoare pierdută au fost consemnate în articolele vremii, sau în memoriile unor participanți, scrie publimix.ro
Citește și: Povestea românului declarat cel mai bun handbalist din lume în 1964: A fugit de Securitate în RFG
Ovaționat la scenă deschisă pentru O scrisoare pierdută, huiduit de inamici pentru D'ale Carnavalului, acuzat pe nedrept de plagiat, câștigând procesul cu Caion, cu ajutorul lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, coleg de redacție cu Eminescu și Slavici, Caragiale rămâne un personaj aparte, la fel de colorat ca și cele plăsmuite de efervescența lui creativă. Comediile, drama, nuvelele, schițele și articolele care au ieșit de sub sprințarul său condei au luptat si atunci și continuă să lupte în prezent cu prostia, ignoranța, minciuna, compromisul, șmecheria ieftină, lipsa de principii și moralitate, aceste defecte atât de păguboase pentru mersul înainte al unei națiuni, potrivit aceleiași surse.
Citește și: O adolescentă din Rusia riscă închisoarea, din cauza unor postări. A criticat războiul din Ucraina
Un berar fără noroc
Caragiale a scris schiţe numeroase despre bucureşteni toropiţi de căldură care sorb din halbele de bere la mese, în aer liber, făcând politică cu gura încleiată, dar cu mult aplomb. Dar nu a oferit doar proză despre băutorii de bere, ci s-a lansat, în ultimul deceniu al secolului XIX, în meseria de berar. El deținut o cârciumă în gara din Buzău pentru mai puțin de un an. Apoi, altele în Capitală.
Spera, poate, că va câştiga la fel de bine ca prietenul său, criticul socialist C. Dobrogeanu-Gherea, antreprenor de succes al restaurantului din gara Ploieşti timp de decenii, care îşi făcuse o stare frumuşică pe aceleaşi căi. Din păcate, berăriile pe care le deschide în anii următori, pe Gabroveni, Şelari şi în Piaţa Teatrului – cu nume precum „Tunelul Caragiale”, „Berăria Academică Bene Bibenti” sau „Gambrinus” – nu au succes, mai amintește historia.ro
Odată lichidat procesul de moştenire şi urmaşii puşi în posesie, Caragiale se mută, împreună cu familia, la Berlin. Şi această plecare în străinătate a fost citită ca un exil voluntar al unui scriitor sensibil, jignit de indiferenţa contemporanilor.
S-a rătăcit sicriul lui Caragiale?
Ultimii ani de viață îi trăiește la berlin. Ziarul ”Universul” nota calvarul prin care sicriul lui Caragiale a trecut pentru a ajunge, finalmente, la București
În ultimii ani, Caragiale, supărat, nu dorise să mai primească nicio știre din țară. Cu toate acestea, Take Ionescu, liderul Partidului Conservator-Democrat, iar din octombrie 1912 ministru de Interne în Cabinetul Titu Maiorescu (viitor prim ministru, decedat în iunie 1922, la Roma, după ce consumase o stridie infestată și înmormântat la Mănăstirea Sinaia) decide să deschidă un credit de 22.000 lei, necesar pentru transportarea în România a trupului neînsuflețit al lui Ion Luca Caragiale și un ajutor pentru văduvă - Alexandrina Burelly.
Conform cotidianului ”Universul”, sicriul este urcat, la Berlin, într-un vagon ”roșu, de marfă, fără scrisoare de trăsură”. Actele se pierd, cortegiul nu are niciun fract (n.r. - foaie de expedițiune). Deși trebuie să plece direct spre București, ajunge la Viena, unde stă zile bune. Cum garnitura pentru România nu se formează atât de ușor, se vorbește chiar despre o săptămână. La Predeal, nimeni nu știe ce este înăuntru! În Gara de Nord mai zăbovește, închis, o zi sau două, până când cineva decide să rupă sigiliul! Șeful gării observă că în sicriu sunt rămășițele lui Caragiale și dă de veste lui Take Ionescu.
De notat că această poveste apare numai în publicația Universul. Astfel încât mulți contestă această versiune.
Repere biografice
1852-01-30 Se naște în satul Haimanale, județul Prahova, Ion Luca Caragiale, fiul avocatului Luca Caragiali, secretar al Mănăstirii Mărgineni, și al Ecaterinei Karaboa, descendenta a unei familii de negustori greci din Brașov.
1859 - 1860 Începe scoală la "Instrucțiunea cu slava popească", aflată în curtea bisericii Sfantu Gheorghe din Ploiești, sub îndrumarea părintelui Marinache. Trage clopotele și bate toaca la biserică "cu dragoste".
881-12-01 Eminescu, afla de la domnul Badescu despre recenta legatura dintre Caragiale si Veronica.
1882 Este transferat, la cerere, în județul Argeș-Vâlcea. Va pune astfel o necesară distanță între el și Veronica Micle, cu care avusese o scurtă idilă, evitând astfel și posibilele accese de violență ale lui Eminescu. Funcția de revizor încetează în octombrie.
1882-07-01 La cursurile de vară cu învățătorii circumscripției sale, Caragiale face o stralucită lecție-model de aritmetică și de română.
1883-02-01 - 1883-04-01 Tanarul Caragiale are o pasiune nebuna pentru Fridolina ( pe numele sau adevarat Leopoldina Caulla) de la Iasi. Este atat de amorezat incat are ganduri matriominiale si ameninta cu sinuciderea daca nu este luat in seama.
1884-11-13 Întâiul spectacol cu "O scrisoare pierdută". În prezenta Reginei, reprezentația este un succes extraordinar. Autorul a fost chemat de două ori la rampă pentru a primi aplauzele publicului. Piesa are 11 reprezentanții consecutive.
1885-03-12 Nașterea lui Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu și al lui Caragiale, care îl declară la oficiul stării civile.
1885-04-08 Premiera piesei "D-ale carnavalului", care a fost fluierată, datorita unei intrigi organizate de cronicarul dramatic D.D.Racoviutza-Sphinx.
1885-09-01 Maiorescu publica în "Convorbiri literare" Comediile d-lui Caragiale.
1885-11-09 Moare la București Ecaterina, văduva lui Girolamo Momolo Cardini și bogata vară primară a mamei lui Caragiale. Caragiale vă moșteni a șasea parte din avere, în valoare totală de trei-patru milioane.
1889-01-07 - 1889-01-08 Căsătoria religioasa și civila a lui Caragiale cu domnișoara Alexandrina Burelly, fiica arhitectului Gaetano Burelly. Alaturi de Alexandrina vă avea 4 copii : Ioana ( născută în 24 octombrie 1889 și moarta la 15 iunie 1891 de tuse convulsiva), Agatha ( născută la 10 noiembrie 1890 și decedată la 24 martie 1891, de difterie), Luca Ion ( născut la 3 iulie 1893, scriitor , va muri de tânăr) și Ecaterina (născută în 1894).
1890 Profesor de istorie la clasele primare, la liceul particular Sf. Gheorghe.
1890-02-03 Are loc premiera piesei Năpastă.
1890-02-18 Nicolae Iorga îi publica o cronică favorabilă pentru piesa Năpasta, în ziarul Lupta.
1893-01-22 Vinde fraților Saraga din Iași dreptul de a-i retipări teatrul.
1894-08-01 O parte din presă răspândește versiunea unui proces ciudat : un cămătar care i-ar fi împrumutat lui Caragiale 70 de lei acum 10 ani, ar cere, cu dobânzi compuse conform clauzelor contractuale 160.000 lei . Tribunalul din Ilfov a respins însă contestația creditorului și a admis plata unei sume de 140 lei.
1895 Din primăvară și până în iarna, Caragiale conduce restaurantul din gara Buzău.
1893-01-24 - 1893-06-23 Timp de 5 luni, apariția revistei umoristice Moftul român, împreună cu Anton Bacalbașa, în postul de prim-redactor.
1905-03-14 Se stabilește definitiv la Berlin de unde scrie cu umor o scrisoare d-lui Alceu Urechia " Plânge-mă! În acest moment pun în gura prima franzelă a exilului. Vă salut cu o foame îndrăcită, manca-v-ar nenea!"
1907 Scriitorul contractează vânzarea pe veci, pentru suma de 4.000 de lei, a Operelor sale, pentru Editura Minerva.
1912-06-22 În zorii zilei, Caragiale moare subit, în locuința din Schoneberg-Berlin. Sursa AICI
