„Cina cea de Taină” , pictura ce nu trebuia să mai existe. Lucrarea genialului artist și savant Leonardo da Vinci a devenit subiect de scandal la Olimpiadă, după ce realizatorii ceremoniei de deschidere au parodiat celebra capodoperă, într-unul dintre momentele spectacolului, folosind așa-numitele „drag queen”, adică travestiți. Dar povestea picturii este una fascinantă, ea rezistând în mod aproape miraculos până în zilele noastre.
„Cina cea de taină” , pictura ce nu trebuia să mai existe. Lucrarea, subiect de scandal la Olimpiadă
Momentul care a revoltat o bună parte din mapamond, fiind considreat o blasfemie și o insultă la adresa credincioșilor creștini a fost, totuși, doar o mică parte din desfășurarea artistică de forțe impresionantă din cadul ceremoniei de vineri, 26 iulie.
Dar el a eclipsat aproape oricare alte momente prin scandalul declanșat în presă și în mediul online, ceea ce i-a făcut pe organizatori să-și justifice opțiunea artistică și să-și ceară scuze celor pe care, eventual, i-au ofensat.
Ca amănunt, acele „drag queen” care au replicat personaje din pictură desemnează, de obicei, un bărbat, care se îmbracă în haine feminine, utilizând și un machiaj specific, pentru a interpreta un rol feminin în travesti într-un spectacol, eveniment monden sau ca gazdă al unei anumite emisiuni.
Termenul „drag queen” a fost popular in câteva comunități gay, în prima parte a secolului XX. „Drag” însemna„haine” și își are originea încă de pe timpul lui Shakespeare, când doar bărbații aveau voie să joace în piesele de teatru.
Ei interpretau și părțile feminine pe lângă cele masculine, iar „DRAG” era o prescurtare de la „dressed as girl" (îmbrăcat ca o fată), conform. Firește, „queen” înseamnă regină și se referă la rolul jucat de multe dintre personajele acelei epoci.
Citește și: Jocurile Olimpice 2024. Parodierea Cinei cea de taină la show-ul inaugural are consecințe financiare
Revenind la organizatori, ei și-au exprimat părerea de rău pentru eventuala ofensă adusă unor grupuri religioase.
Cea mai reușită copie este considerată cea realizată de Giampietrino, un discipol de-ai lui da Vinci - Foto: arhiva
„În mod clar, nu a existat niciodată o intenție de a arăta lipsă de respect față de orice grup religios. Ceremonia de deschidere a încercat să celebreze toleranța comunității. Credem că această ambiție a fost atinsă.
Dacă oamenii au fost jigniți, ne pare foarte rău”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Paris 2024, Anne Descamps, duminică, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Reuters.
La rândul său, Thomas Jolly, directorul artistic al evenimentului, gay declarat, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, în apărarea alegerilor artistice făcute pentru ceremonie.
Dincolo de acest eveniment, merită, totuși, să ne apropiem mai mult de povestea acestei capodopere a artei, o pictură care n-ar fi trebuit să mai existe în ziua de azi, din multiple motive. Dar, aproape miraculos, ea a supraviețuit secolelor, până la noi.
Leonardo da Vinci (1452 - 1519) a creat multe picturi și invenții fascinante în timpul vieții sale, care au fost extrem de influente pentru generațiile de artiști care au urmat. „Cina cea de Taină” este una dintre aceste lucrări.
În mod tradițional, ea a devenit reprezentativă în artă, pentru tehnica clar-obscurului a lui da Vinci și pentru utilizarea perspectivei, însă importanța și povestea sa dezvăluie mult mai multe lucruri.
Noaptea ultimei cine a lui Hristos este o reprezentare comună în timpul Evului Mediu și al Renașterii. Cu toate acestea, artiștii vremii aveau doar Evangheliile ca punct de referință pentru aceste piese. În plus, aceste descrieri nu sunt coerente între ele. De fapt, ele descriu evenimentul și decorul destul de disparat.
Multe alte reprezentări ale ultimei cine au un aspect foarte spartan și auster. În momentul în care Leonardo a început să lucreze la această comandă, el ar fi văzut multe dintre aceste reprezentări ale ultimei cine pentru a-și forma propria idee.
Împotriva tuturor șanselor, pictura încă se păstrează, după mai bine de 500 de ani, pe peretele sălii de mese a Mănăstirii Santa Maria delle Grazie din Milano, conform businessinsider.com.
Da Vinci a început lucrarea în 1495 sau 1496 și a finalizat-o în jurul anului 1498. Pictura descrie o scenă celebră din Joia Mare, în care Iisus și cei 12 apostolii ai săi împărtășesc o ultimă masă înainte de moartea și învierea sa.
Citește și: Vasile Bănescu, iritat peste măsură de o scenă controversată de la Jocurile Olimpice 2024
Mănăstirea Santa Maria delle Grazie din Milano, după bombardamentul din 1943 - Foto: the-rearview-mirror.com
În timpul cinei, Iisus a dezvăluit că unul dintre discipolii săi îl va trăda și îl va preda autorităților pentru execuție
Leonardo a vrut să surprindă chiar momentul de șoc, de uluială al apostolilor la aflarea cumplitei trădări.
Lucru esențial, „Cina cea de Taină”, deși realizată pe un perete, având dimensiunea de 4, 60 metri × 8, 80 metri, este o pictură murală și nu o frescă.
Artistul a lucrat-o folosind o tehnică murală inventată chiar de el, dar, din păcate, ea nu este la fel de durabilă ca o frescă, în anumite circumstanțe, ceea ce Leonardo nu prevăzuse.
În timp ce astăzi da Vinci este amintit pentru amploarea operelor sale de artă, a scrierilor și invențiilor sale, „Cina cea de Taină” a fost pictura care i-a consolidat cu adevărat reputația în timpul său. King a spus că imaginea a devenit imediat celebră în întreaga Europă.
Citește și: Ce este Sfântul Graal și de ce ar aduce nemurirea? Iisus a băut din el la Cina cea de Taină
„A fost cel mai copiat tablou din secolul următor - nu numai în pictură, ci și în marmură, ceară și teracotă. Toată lumea dorea o versiune a acesteia. Leonardo crease în sfârșit „opera de faimă” la care visa”, a explicat istoricul și autorul Ross King, potrivit sursei citate.
De altfel, lucrarea care este văzută drept cea mai reușită copie a „Cine cea de Taină” îi aparține unui elev de-ai lui da Vinci, Giampetrino, căreia i se poate adăuga și cea făcută de Giacomo Raffaelli, un pictor italian are a trăit în perioada 1753 - 1836.
„Cina cea de Taină”, așa cum arăta înainte de Al Doilea Război Mondial - Foto: the-rearview-mirror.com
Pe de altă parte, pictura lui Leonardo este considerată „cea mai periclitată operă de artă din istorie”, potrivit aceluiași King.
„Unul dintre motivele pentru care este atât de faimos este că supraviețuirea sa este un fel de miracol. Este cea mai faimoasă „specie” pe cale de dispariție din lumea artei.
În urmă cu un secol a fost aproape dată ca pierdută. După cea mai recentă restaurare a sa - un miracol în sine - îi putem aprecia frumusețea. Pentru că este încă, în ciuda pierderilor, o pictură uimitor de frumoasă”, a mai spus acesta, potrivit aceleiași surse.
Iar pericolele care au periclitat existența ei au început la scurtă vreme după ce da Vinci a finalizat-o, chiar din timpul vieții artistului.
Citește și: Un matematician a descifrat Codul lui Da Vinci și a anunțat anul exact în care vine sfârșitul lumii
Când regele Ludovic al XII-lea al Franței a invadat Milano în 1499, a fost tentat să „decupeze” pictura murală de pe perete și să o ia cu el acasă. Din fericire, s-a răzgândit.
Apoi, potrivit istoricului de artă Michael Ladwein, după doar un an, în anul 1500 a avut loc o inundație catastrofală în Milano, care a deteriorat grav mănăstirea, inclusiv sala de mese pe peretele căreia se află pictura, scrie thetourguy.com.
Artiștii italieni și străini care au vizitat pictura de-a lungul secolului al XVI-lea au observat și au înregistrat pagubele produse de apă.
În anul 1796, francezii s-au întors - și de data aceasta, ei reprezentau republica revoluționară franceză.
Sala de mese a mănăstirii, cu încercarea de protejare a picturii, după bombardamentul din august 1943 - Foto: the-rearview-mirror.com
Trupele invadatoare au folosit sala de mese (refectoriul) a mănăstirii ca sediu - incusiv ca grajd - iar pictura murală ca loc de exprimare a sentimentelor lor anticlericale, aruncând cu pietre în pictură și scoțând ochii apostolilor.
O altă situație „la limită” a fost atunci când, în secolul al XIX-lea, autoritățile au luat decizia derutantă de a găzdui prizonieri în interiorul clădirii, a relatat New York Times. Ulterior, în același secol, persoane bine intenționate, care încercau să restaureze pictura murală, aproape că au distrus-o.
Iar „bomboana de pe colivă” a fost deteriorarea cauzată de bombardamente în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acesta fiind, probabil, cel mai dramatic incident
Pe 15 august 1943, forțele aliate au bombardat mănăstirea, lovind inclusiv sala de mese. Potrivit Atlas Obscura, o structură de protecție fusese instalată, totuși, în prealabil peste peretele ce găzduia pictura. În timp ce restul bisericii a fost în mare parte redus la resturi, „Cina cea de Taină” a fost salvată.
Până spre sfârșitul secolului al XX-lea, pictura abia mai putea fi recunoscută. Ea a fost restaurată printr-un proces extrem de dificil care a durat din 1977 până în 1990.
Din păcate, acest lucru înseamnă că cea mai mare parte a picturii este în mare parte alterată și că sunt vizibile foarte puține urme ale operei originale a lui Leonardo.
Potrivit specialistului Laszlo Zsolnai, această restaurare, chiar și condițiile alterării operei, a fost crucială pentru conservarea sa. În caz contrar, ar fi fost complet pierdută.
Din motive de conservare, există o limită strictă de persoane care, la ora actuală pot vizita refectoriul pentru a vedea pictura, motiv pentru care rezervările se vând extraordinar de repede.
Pictura a devenit un punct de atracție și mai mare, în urma unor romane precum cel al lui Dan Brown, „Codul lui Da Vinci”, din 2003, în care sunt vehiculate o mulțime de teorii ale conspirației cu privire la această operă de artă.
Scriitorul american propune două secrete principale ascunse în lucrare: lipsa potirului de pe masă, din fața lui Hristos (Sfântul Graal) și faptul că Sfântul Ioan, cel mai tânăr dintre apostoli, care stă în dreapta Mântuitorului, ra fost, de fapt, Maria Magdalena și că ea și Iisus au fost căsătoriți.
Așa arăta „Cina cea de Taină” în anii '70, înainte de începerea muncii de restaurare a ei, în 1977 - Foto: the-rearview-mirror.com
Astfel, Graalul ar fi de fapt sugerat de Leonardo prin unghiul ce se deschide între Iisus și presupusa Maria Magdalena, ce seamănă cu forma unui potir.
Explicația ce apare în cartea lui Brown este că da Vinci a vrut să arate că adevăratul Graal era chiar pântecul Mariei Mgdalena, care ar fi purtat copilul și moștenitorul lui Hristos, creând „linia de sânge” ce s-a continuat prin dinastia regilor merovingieni ai Franței.
Dar experții în artă consideră aceste lucruri ca fiind simple speculații făcute n necuoaștere de cauză a specificului artistic al epocii lui Leonardo.
Acesta, deși mereu inovativ și în căutare de soluții noi, era și un om pios, astfel că, potrivit unei tehnici comune în acea epocă, l-a reprezentat pe tânărul Ioan cu caracteristici mai blânde, ce fac să pară ușor efeminat.
În plus, tradiția în și liturghia creștină, Ioan era ucenicul iubit al lui Hristos, singurl, de altfel, care a fost martor direct la Crucificarea acestuia, alături de Fecioara Maria.
Același lucru poate fi observat și într-o altă pictură celebră a lui Leonardo, „Sfântul Ioan Botezătorul” în care personajul prezintă, de asemenea, o delicatețe a aspectului și comportamentului său.
Dincolo de considerentele artistice și teoriile mai mult sau mai puțin fanteziste, „Cina cea de Taină” a rămas, în mod aproape miraculos, încă „vie”.
Și, iată, la peste 535 de ani de la crearea ei poate declanșa controverse majore, precum cea de la Jocurile Olimpice de la Paris.
