Mircea Veroiu s-a născut pe 29 aprilie 1941.
După absolvirea Institutului de Cultură Fizică şi Sport în 1964 este trimis profesor de sport la o școală de țară din Oltenița. După ce nu s-a prezentat la post, a fost dat în urmărire de miliție.
Citește și: „Regina singuratică” joacă în 20 filme. Fuge de Securitate la Paris, unde e iubită. Uitată, în țară
Decide să își schimbe destinul și meseria
Urmează cursurile secţiei de regie din cadrul Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale", fiind coleg de an (promoţia 1970) cu Dan Piţa.
Debutează încă din anii de facultate cu 3 scurt metraje: Cercul (scurtmetraj, 1968) – filmul de absolvire a IATC, Într-o dimineață (scurtmetraj, 1969), Preludiu (scurtmetraj, 1969).
Citește și: FOTO Actrița Tatiana Iekel despre soțul Florin Piersic: „Nu a fost iubirea vieții mele. Era un crai”
În 1970, a realizat un excepțional documentar „Apa ca un bivol negru” despre inundațiile din acel an.
Regizează în 1973 filmul Șapte zile şi în anul următor era apreciat pentru regizarea, alături de Dan Pița a filmului Nunta de piatră, ecranizare a povestirilor lui Ion Agârbiceanu.
„Artista, dolarii și ardelenii”
Veroiu abordează o gamă variată de teme și are știința de a scăpa de cenzură. Reușește să facă un film pe an. Este atras de western și participă la conturarea genului „ostern” (replica țărilor din „Blocul de Est”), atât în calitate de regizor, cât și în calitate de actor.
Regizează „Artista, dolarii și ardelenii” în 1980 în care joacă Ilarion Ciobanu, Mircea Diaconu și Ovidiu Iuliu Moldovan.
„Cele două filme de Dan Piţa – Profetul, aurul şi ardelenii (1978), Pruncul, petrolul şi ardelenii (1981) – şi Mircea Veroiu – Artista, dolarii şi ardelenii (1980) – reprezintă, înainte de toate, o replică inteligentă şi cu dialoguri nostime, pline de savoare (scenarist: Titus Popovici, înlocuit la ultima parte a seriei de Francisc Munteanu) la adresa filmelor de serie, de aventuri, campioane la box office.
Demersul lor marchează una din cele mai spectaculoase evoluţii din cinematografia românească în sensul rezolvării unei contradicţii proprii experienţelor artistice anterioare ale celor doi regizori: comunicarea relativ restrânsă cu publicul”, scria Marian Sorin Rădulescu.
După succesul filmului Adela, încununat cu premiul cel mare acordat la Festivalul de Film de la San Remo din 1985, Veroiu se hotărăște să plece în Franța, la Paris.
A fost căsătorit în două rânduri
A fost căsătorit cu actriţa Elena Albu, cu care a plecat în Franța, unde nu a fost primit, trecând apoi în Italia. Se va întoarce în România în 1990 și - bolnav - va mai face câteva filme.
Anterior, fusese căsătorit cu scriitoarea Silvia Kerim. De la Silvia Kerim vom afla multe amănunte despre viața regizorului.
„Chiar dacă noi ne despărțiserăm din 1981, am reușit, în timpul exilului parizian al lui Mircea, să păstrăm legătura, vorbind adesea la telefon. Îmi spunea întruna că are nevoie de optimismul meu. Mă aflam într-o scurtă vizită la Paris când am aflat că e bolnav de cancer.
Am fost cutremurată, știindu-l perfect sănătos. S-a întors să mai facă trei filme și să moară acasă. Am fost la ultima lui premieră, cu filmul "Femeia în roșu". Era marcat deja de semnele morții. L-am vizitat la spital cu trei săptămâni înainte de a muri”, povestește scriitoarea.
Era marcat deja de semnele morții
După ce s-a stins, Mircea a fost incinerat, spune scriitoarea care se îndoiește că aceasta a fost dorința lui Mircea Veroiu.
„Cenușa nu a fost înmormântată creștinește în cimitir, ci a fost ținută într-o cutie de tinichea, în sala mașinilor de la Crematoriu. Dan Pița, Niculae Mărgineanu și cu mine, în 2008, am depus cenușa într-o urnă de marmura albă și am îngropat-o la Bellu, pe aleea Gheorghe Dinică, alături de mormintele lui Adrian Pintea, Silvia Popovici, Amza Pellea și ale altor mari artiști ai noștri. După moartea năpraznică a lui Mircea, am vrut să mai fac ceva pentru el, pentru noi: să scriu această carte. N-a fost ușor, pentru că mi-am învolburat apele amintirilor și sentimentelor, am retrăit mari bucurii, mari tristeți și dureri.
Printre capodoperele lui Veroiu amintim „Nunta de piatră", "Duhul aurului" (filmate împreună cu Dan Pița la Roșia Montană, un loc pe care Mircea îl iubea nespus și pentru care ar fi luptat astăzi, dacă ar mai fi trăit), "Dincolo de pod", "Între oglinzi paralele", "Semnul șarpelui", "Să mori rănit din dragoste de viață", "Adela", "Umbrele soarelui", "Craii de Curtea Veche", "Scrisorile prietenului".
Mircea Veroiu a murit în anul 1997.
