Acum aproape 100 de ani, în municipiul Sibiu, erau mult mai multe locuri în cinematografe decât sunt acum, iar mersul la cinema era de departe cea mai folosită formă de petrecere a timpului liber.
Bianca R. Karda, blibliotecar în cadrul Bibliotecii ASTRA a realizat un studiu despre primii ani ai industriei cinematografiei în Sibiu, iar lucrarea a apărut în Anuarul Societății de Științe Istorice din România Filiala Sibiu din anul 2018.
Prima proiecție a unui film a fost în Sibiu în anul 1905 la 9 ani de la prima reprezentație bucureșteană (1896) și la 7 ani de la prima din Transilvania, desfășurată în Alba Iulia, în 1898, scrie turnulsfatului.ro
A existat o tradiție în Sibiu începând cu cinematograful itinerant amplasat în Piața Unirii/ Hermannsplatz, în fața fostei cazărmi de infanterie, a cărui primă proiecție a avut loc cu ocazia serbărilor de inaugurare a Astrei din august 1905.
Se numea Apollo-Bioskop deținut de Emil István Tóth, notează autoarea în lucrarea”Filme de propagandă versus capodopere cinematografice în Sibiul interbelic”.
După Unire, în anul 1919 în Sibiu existau două cinematografe: cel municipal, aflat în Piața Unirii pe locul actualului teatru ”Radu Stanca”, aflat în administrarea Minkăi Scholtes, și Apollo aflat pe locul actualei clădiri a Cercului Militar, fosta Gesellschafthaus (Casa societăților), în proprietatea lui Emil Toth.
În octombrie 1921, Consiliul Municipal decide mutarea cinematografului municipal în Piața Cibin cu denumirea Omnia. Cinematograful Apollo se mută în locația din Piața Unirii la nr. 6 și este condus de Melanie Tóth.
Citește și: Ne-au făcut să râdem, dar cei patru „milițienii” din Brigada Diverse au avut un destin tragic
Din 1923 (sau 1925) acesta trece în proprietatea lui Ioan D. Petri, iar după decesul căruia, în 1931, este preluat văduva sa, Ana I. Petri, până în 1936. A fost preluat apoi de familia Mânzat, până la naționalizare.
În noiembrie 1924 a apărut și cinematograful Urania, tot al municipalității, aflat la Gesellschafthaus. Administrator rămâne Minka Scholtes Radimetzky, care administra și cinematograful Omnia. Sala de la Urania se închiria pentru concerte și alte manifestări culturale sau sociale în zilele de joi, vineri și sâmbătă, celelalte zile fiind rezervate pentru cinematograf.
A fost o concurență acerbă între proprietarii privați de cinematograf pe de o parte (Emil Tóth, Ioan Petri) și cinematografele subvenționate de Primărie, scrie Bianca Karda.
”Acum, când lucrul câmpului îi lasă pe oameni să răsufle, cinema-ul vine cu automobilul său”
În 1923 și-a început activitatea și cinematograful popular săsesc, un cinematograf itinerant non-profit, care se ocupa de educarea și distracția oamenilor de la sate.
Cel care l-a înființat a fost învățătorul de seminar dr. Rudolf Porsche (1885 – 1965), care l-a și condus ani de zile cu multă pasiune.
„Odată cu apropierea toamnei și iernii, cinematograful popular își reia activitatea, scrie turnulsfatului.ro
Acum, când lucrul câmpului îi lasă pe oameni să răsufle, cinema-ul vine cu automobilul său, cu mașinile și aparatele, colindând din nou din sat în sat, dând în fiecare după-amiază câte o reprezentație copiilor de școală și în fiecare seară pentru adulți”, povestește Hellmut Seraphim în 1925 despre activitatea sezonieră a instalației de filme.
Și ASTRA a depus eforturi pentru iluminarea și învățarea poporului. O trupă de film itinerantă basarabeană a despărțământului Chișinău cu proiectoarele lor de filme a poposit la Sibiu în martie 1930.
În 1928 fundația „Astra cinegrafică pentru industria de film și cinema Sibiu S.A.” a primit concesiunea cinematografică din partea ASTREI (Asociațiunea n.n.) cu condiția ca fundația să vireze 10% din profit Asociațiunii.
Directorul fundației era Ioan Banciu iar membru al comitetului director era Ioan Petri, proprietarul cinematografului Apollo.
Din cauza evaziunii fiscale Consiliul Municipal îi retrage Minkăi Radimetzky-Scholtes concesiunea cinematografelor Urania și Omnia, conducându-le în regim propriu. Din aprilie 1932 noul director este Ernst Ott.
Citește și: Vremea din septembrie bulversează specialiștii. Toamna vine cu temperaturi de aproape 40 de grade
Din iunie 1929 cinematograful Urania se va numi Thalia. În luna mai 1934 a avut loc inaugurarea grădinii de vară Thalia, aflată în spatele clădirii, cu „cel mai bun echipament tehnic” și o capacitate de peste 2000 de locuri.
”În noiembrie 1929 se inaugurează cinematograful Modern, numit din 1933 Roxy, apoi din 1937 Rio, pe str. Faurului nr. 19, pe locul fostei săli de dans Thomas Diele cu o capacitate de 400 de locuri, scrie turnulsfatului.ro
Deschiderea noului cinematograf în Orașul de Jos a fost o inițiativă lăudabilă din partea consilierilor locali germani, facilitând locuitorilor de etnie română accesul la filme.
În 1933 s-au achiziționat un proiector de ultimă generație marca Zeiss-Ikon Ernemann II și un sistem de sunet de producție britanică marca Western” se precizează în studiu.
Cinematograf la tine acasă. Acum aproape 100 de ani
Odată cu scăderea costului filmelor, la sfârșitul anilor 1920, cinematografele de casă au devenit foarte apreciate.
În 1928, Drogheria V. Loew din strada N. Bălcescu făcea reclamă cu sloganul „Cinema în locuința dumneavoastră” pentru proiectorul de casă „Pathe-Baby.”
La cumpărarea unui film se puteau împrumuta 500 de filme contra unei taxe. Iată că se formase un prim centru de închirieri în Sibiu.
Un eveniment major pentru istoria locală a orașului este inaugurarea festivă a celui mai mare cinematograf sibian, cunoscut de generații întregi cu denumirea „Pacea.”
În chiar ziua de Crăciun a anului 1936, 25 decembrie, se deschidea cinematograful numit „Corso”, din 1949 “Pacea”, pe strada Cisnădiei nr. 35, azi Nicolae Bălcescu nr. 29, o inaugurare comparabilă prin festivismul ei cu cele din marile orașe și capitale vest-europene. Avea o capacitate de 1000 de locuri, parchet pe jos, balcon și locuri în lojă.
Arhitectul care a proiectat clădirea a fost Alfred Cernea, iar proprietar Vasile Căpățînă. Înaintea inaugurării protopopul Emilian Cioran a realizat o slujbă de sfeștanie.
Citește și: Tatăl, un actor adorat de milioane de copii. Fiica joacă în 10 filme și dispare. Avea 27 de ani
Din 1946 sala a fost folosită și pentru concertele Filarmonicii sibiene. A fost naționalizată probabil în 1952.
La începutul anilor 70 ai secolului trecut sala a fost dotată cu scaune plușate datorită unor modificări de structură, ceea ce presupunea 800 de locuri + 180 la balcon. A fost închis în luna iunie 2004.
Iată că sibienii au primit pe această cale un valoros cadou ce survenise poate ca o compensare, intenționată sau nu, în urma scandalului de la Apollo.
Din păcate, nu peste mult timp, mai exact în august 1939, la mai puțin de o lună de la izbucnirea războiului, în plină dictatură carlistă sala de la Corso a fost transformată în spațiu de manifestare a propagandei naziste plenare și fără echivoc, se precizează în lucare.
În noaptea de 12/13 ianuarie 1938 a avut loc incendiul de la Gesellschafthaus (cinema Thalia). Din cauza lipsei de apă incendiul nu a putut fi stins până dimineața.
Primele filme din Sibiu
O categorie aparte de filme erau cele documentare realizate de cineaști autohtoni sași, de regulă amatori.
În octombrie 1932 dr. Gustav Wagner (1900-1942), medic și cameraman amator prezintă câteva dintre filmele sale la Adunarea generală a Asociației Carpatine Ardelene (Siebenbürgische Karpetenverein) la hotelul Împăratul Romanilor: ”Din munții Retezat”, o plimbare de la Bâlea la Bărcaciu, două filme cu tematică sportivă de iarnă (”O zi de schiat la Păltiniș: campionatul de schi al unor elevi în prezența regelui Carol II”), și unul cu o oră de gimnastică demonstrativă de la Liceul de Fete sub îndrumarea lui Adalbert von Fels.
Citește și: De ce a murit Aurelian Andreescu, la 44 ani, lângă scenă, după un concert. Azi, ar fi fost ziua lui
În 1933, Wagner a filmat Campionatul național de slalom și sărituri din Brașov, cu săritorul norvegian Sigmund Ruud, în 1934 startul planorului lui Egon Pastior – prima decolare cu tracțiune din România la care s-a folosit o mașină militară.
De asemenea, incendiul sondelor de la Mediaș, care a fost o senzație timp de ani de zile, atrăgând mulți curioși de aproape și de departe.
În vara lui 1934, G. Wagner, scriitorul de istorisiri de vânătoare Emil Witting și Oskar Pastior sen. au întreprins o excursie de fotografiat și filmat în Carpații împăduriți ai României din nordul Transilvaniei.
Rezultatul acestei călătorii aventuroase au fost un film cu dansuri țigănești, excelente fotografii etnografice și mai multe texte, în care Witting descria dansurile și împrejurările în care se făcuseră fotografiile:
„E nevoie de o mare cantitate de putere de convingere, amețire cu rachiu, tutun și zgândărire a mândriei fetelor […] pentru a-i putea prinde pe acești oameni pe peliculă.”
