Silvia Popovici a fost parte din Generația de Aur a Teatrului Românesc. Nu a avut parte de rolurile pe care le-ar fi meritat deoarece cuplul Ceaușescu nu a văzut cu ochi buni căsătoria cu demnitarul comunist Maxim Berghianu.
A fost urâtă de cuplul Ceaușescu
Chiar soțul Silviei avea să mărturisească:
„Față de Silvia Popovici conducerea de partid a avut o atitudine ostilă. Ostilă e puţin spus! Mie mi-a cerut oficial Ceauşescu ca Silvia să nu mai facă teatru şi film.
Întâi prin [prim-ministrul Ion Gheorghe] Maurer: ,,Ar fi bine [ca Silvia Popovici] să intre în învăţământ, să nu mai facă teatru şi film, pentru că Nicu [Ceaușescu] are gânduri mari cu tine!” Zic: ,,Tovarăşe Maurer, eu când am intrat în partid, nu am intrat pentru gândurile nimănui, n-am aşteptat nici funcţii, nici poziţii.” Am intrat din convingere! Ceauşescu s-a opus să mă căsătoresc cu Silvia. Mi-a spus: ,,Orice profesie, doctor, inginer, ce vrei, dar nu artist”! Nu știu de ce era aşa pornit”.
Berghianu, care a fost membru al Comitetului Central al PCR până în 1989, confirmă faptul că familia Ceaușescu a interzis-o pe Silvia Popovici.
„Când m-am căsătorit [cu Silvia Popovici] ştiam că o să am greutăţi. Şi Silvia, care este un om foarte înţelept, mi-a spus: ,,Maxim, vom avea amândoi de suferit, pentru că eu vin dintr-o lume şi tu vii din altă lume”. Dar între noi a existat un sentiment puternic şi ne-am căsătorit. A mai trecut un timp, Silvia a mai făcut un film-două. Într-o sâmbătă, eram la Manea Mănescu, care îmi zice: ,,Ştiţi, tovarăşe Berghianu, trebuie să vă spun o veste cam neplăcută! Tovarăşul Ceauşescu a cerut ca tovarăşa Silvia să nu mai facă teatru şi film!” ,,Du-te, domnule! Asta e invenţia ta”. ,,Nu mă credeţi?” ,,Nu!” ,,Haideţi la tovarăşul secretar general!”
A dormit doar cu medicamente
Ne-am dus. Și spun: ,,Tovarăşe Ceauşescu, uite ce spune Manea Mănescu, că dumneavoastră aţi fi spus ca Silvia să nu mai facă teatru şi film”. Zice: ,,Da!” ,,Cu ce drept, tovarăşe Ceauşescu? Dacă aveţi ceva cu mine, judecaţi-mă pe mine! Ca mine găsiţi o mie! Dar ce aveţi cu Silvia? Ce aveţi cu profesia ei? Ea are vocaţie pentru meseria asta! Ea nu poate trăi fără teatru! Ea simte nevoia să se descarce în meseria asta a ei! Eu nu pot să fiu criminal cu omul pe care-l iubesc”, a mărturisit soțul Silviei Popovici.
Și atunci, Elena Ceaușescu a decis ca Silvia Popovici să nu mai fie distribuită în filme. A apărut în doar două filme după 1980. Silvia Popovici avea să moară în 1993 la numai 60 de ani. Soțul ei lasă să se înțeleagă că interdicția de a mai juca i-a grăbit sfârșitul.
„Din 1967 n-a mai dormit decât cu medicamente… a plâns nopţi întregi, pentru că ea trăia pentru teatru! Eu nu am făcut decât să o trag în jos şi să-i blochez drumul. Şi pentru asta mă simţeam vinovat”, spunea Berghianu.
Silvia avea să se nască în 1933
A debutat în 1954 ca actriță în filmul „La mere”, realizat de studenți. În 1961, actrița devine celebră datorită rolului titular din pelicula de succes Darclee în regia lui Mihai Iacob, unde Silvia Popovici conturează o excepțională imagine a celebrei soprane de origine română Haricleea Darclee, ajutată fiind în ariile interpretate în film de vocea Artei Florescu. Au urmat roluri în Omul de lângă tine (1961) și O dragoste lungă de-o seară (1963), ambele în regia lui Horea Popescu, precum și în Pădurea Spânzuraților (1967, r. Liviu Ciulei).
Citește și: Coca Andronescu, actrița de care s-a amorezat Cotescu în gara Lehliu. De ce i-a despărțit Ceaușescu
Consacrarea definitivă în cinematograful românesc a venit odată cu debutul regizoarei Malvina Urșianu, care în 1967 o alege să interpreteze rolul titular din filmul Gioconda fără surîs (1968). Silvia Popovici va rămâne multă vreme fidelă regizoarei, cu care va realiza și Serata (1971), Trecătoarele iubiri (1974), Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1979).
Cum își amintea Silvia de ea însăși
„În viaţa mea artistică, de pildă, la Inceputul carierei, o singură zi, mi-a adus un rol principal în cinematografie - şi a nume rolul Darclee - şi premiul de interopetare în spectacolul Teatrului Naţional „Cei din urmă” de Maxim Gorki.
Eram începători şi tinerii aveau prilejul ca prin acest concurs să se poată verifica și afirma în roluri bune, roluri principale. Ne obligam, în felul acesta, să muncim mai mult, să învăţăm mai repede, alături de actorii de prestigiu ai teatrului. Dar succesul nu înseamnă numai concursuri sau festivaluri.
Verificarea adevărată ți-o dă publicul. Aveam ochii deschişi spre toţi cei ele la care puteam învăţa ceva. În munca mea de început ele drum stăteam tăcută, ascultătoare, izbucnind uşor în lacrimi la prima observaţie sau cuvânt aspru.
Eram fetiţă uscățivă, cu codițe pe urechi, fără încredere în mine cu sensibilitate stânjenitoare.... talent însemană încredere în tine în limita bunului simț, spunea Silvia Popovici în Revista Teatru din ocotmbrie 1989”, consultată de Newsweek România
La moartea artistei, Teatrul Azi rememorează câteva dintre „momentele Silvia Popovici. Era în noimebrie 1993.
„Rămâne întotdeauna puțin, nedrept de puțin, din tot ceea ce înseamnă creația unui actor. Câteva fotografii, câteva imagini din spectatcole, uneori câteva filme. Cine-și va mai aminti de farmecul aparițiilor scenice ale unei actrițe? De seducătoarea vrajă a unei priviri, de subînțelesurile unui surâs sau de tandrețea unui gest abia schițat neriscând să-și dezavăluie resorturile intime din prea mare delicatețe...
Citește și: Artista care l-a „vrăjit” pe Omar Sharif părăsește România la 27 ani. Trei decenii e dată dispărută
Autorul își amintește primele roluri ale Silviei Popovici crescută în „anturajul acelei promoții UNATC 1965, poposite, împreună cu Vlad Mugur la Teatrul Național din Craiova...
A jucat în câteva filme printre care Serata și Trecătoarele iubiri, o creație de neuitat fiind cea din Darclee.
A fost o mare iubitoare de poezie... A plecat prea repede dintre noi, grăbită parcă să-i întâlnească pe Constantin Rauțchi sau Amza Pelea, colegii ei din acea promoție de aur a teatrului căreia ea i-a dat o strălucrie aparte.
Silvia Popovici a avut un stil și a fost una din doamnele teatrului românesc.
Acest „a fost” nu poate fi decât dureros”.
