Eugen Simion (n. 25 mai 1933, Chiojdeanca, Prahova) este critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române[4] și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în aprilie 2006.
Între 1952 și 1957 a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din București. Printre profesorii săi se numărau Tudor Vianu, G. Călinescu, Alexandru Rosetti și Iorgu Iordan. A obținut titlul de doctor în științe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Șerban Cioculescu (1969).
Din 1971 a devenit conferențiar universitar, iar din 1990 profesor universitar al Facultății de Litere de la Universitatea din București. Din 2006 este director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București.
Declarațiile lui Eugen Simion
„General“. Să vă povestesc: tata a fost omul pe care l-am stimat cel mai mult. Tot secolul XX este împotriva taţilor. Din cauza lui Freud, toţi scriitorii şi-au detestat taţii. Eugen Ionescu, Sartre... Ei bine, eu l-am adorat pe tata. Tata făcuse războiul (n.r. – Primul Război Mondial) din prima până în ultima zi. A fost prizonier în Germania, s-a întors acasă şi a luat viaţa de la început. Ştiu atâtea poveşti spuse de el despre generalul Dragalina, despre generalul Averescu... Astfel încât, atunci când eram copil şi mă întreba cineva ce aş vrea să devin, eu spuneam: „general”. Credeam că e o meserie care se învaţă. Când a plecat din Germania, tata a cumpărat un ceas de buzunar. L-am stricat eu.
Citește și: Furnizor de energie cu 3,5 milioane de clienți nu a mai emis facturi. Oamenii vor plăti în rate
Spre exemplu, după revoluţia din Ungaria, în 1956, am stat de vorbă mai mulţi studenţi despre aceste chestiuni. De ce nu se întâmplă şi la noi ceva? A fost un turnător printre noi şi ne-au ras pe toţi. Eu am scăpat uşor. Colegi de-ai mei au fost băgaţi în puşcărie şi unul a şi murit. Era un tânăr poet pe nume Negrea. S-a spânzurat în puşcărie. Am fost tânăr şi asta m-a trezit puţin la realitatea istoriei. Dar am scăpat. Nu mi-au rupt şira spinării.
Eu nu vreau să mă plâng prea mult de această epocă, însă, terminând facultatea ca şef de promoţie, nu m-au lăsat să rămân în Bucureşti. M-au trimis să fiu profesor într-un sat de lângă Babadag. Rupt de lume. Acolo puteai să intri în octombrie şi mai ieşeai în mai. M-au trimis acolo pentru că am fost martor la procesul politic al lui D. D. Panaitescu. Ceva teribil, nu v-aş dori să vă pună viaţa să asistaţi la aşa ceva. În fine, eu nu am vrut să primesc acea repartiţie lângă Babadag. Eu voiam să devin critic literar. Aşa că, după terminarea facultăţii, am fost cinci ani şomer.
Compromisuri n-am făcut. A, mici compromisuri am făcut. În ce sens? Am tăcut uneori. N-am scris despre o carte tâmpită, pentru că era scrisă de un mare ştab. Dumneavoastră, care v-aţi născut şi trăiţi într-un regim al libertăţii, aţi putea spune: „Domnule, asta e o mică laşitate“. Recunosc, este. Dar una mică. Decât să mint şi să mă sinucid... Virgil Ierunca avea o teorie: „Într-un regim totalitar ai două şanse: la Academie sau la puşcărie“. Pe atunci, eu n-am fost nici la Academie, nici la puşcărie.
Când mi-au dat dovada că nu am fost colaborator, mi-au spus: „Uitaţi dosarul dumneavoastră aici“. Şi mi-am făcut următoarea socoteală: domnule, ce să aflu eu de acolo? Toate păcatele mele eu mi le cunosc. Şi probabil că erau băgate pe acolo. Cine ştie ce am mai făcut eu în viaţa asta a mea... mici păcate. Probabil că aceia care m-au turnat mi-au fost prieteni, colegi. Ar fi trebuit să trăiesc cu mizeria asta. Cel puţin, aşa am judecat până acum. Din când în când mă bate gândul să mă duc să văd dosarul. Am numărul de dosar, mă pot duce să-l cer. Am citit dosarul lui Caraion, care este fioros. E inimaginabil! Ion Caraion a stat în puşcărie de la 25 de ani până la 40 de ani. Acolo a semnat angajamentul de colaborare cu Securitatea şi l-a continuat şi după ce a ieşit. Caraion. Un mare poet. Cum judeci? Asta e pentru mine problema morală. Cum judeci? Am închis dosarul lui Caraion însângerat de trist. Îl cunoscusem personal. Mă încondeia şi pe mine acolo. Despre cum îi povesteam întâlnirile mele, la Paris, cu Monica Lovinescu. El relata mai departe chestiile astea.
Interviul AICI
Comentarii 0