Prezenţa la vot a ajuns la 116,27% în secţia 356 Perteşti din comuna vâlceană Roşiile, potrivit site-ului Autorităţii Electorale Permanente.
Poliţiştii din Râmnicu Vâlcea au deschis un dosar penal şi fac cercetări după ce au primit o reclamaţie din partea unui echipaj de jandarmi, care a sesizat că reprezentanţii unei secţii de votare au plecat cu urna mobilă fără a aştepta să fie însoţite de forţe ale MAI.
Prezenţa la vot pe ţară la scrutinul parlamentar a fost, duminică, până la ora 19,00, de 29,80%, adică 5.421.794 de alegători, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC).
Premierul Ludovic Orban a transmis un mesaj românilor să iasă la vot, pentru a nu repeta greşeala de la alegerile parlamentare din 2016, atunci când peste 60% dintre cetăţenii cu drept de vot nu au participat la scrutin.
Un număr de 118 din cele 159 de persoane cu drept de vot de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu care şi-au exprimat în scris intenţia de a vota la alegerile de duminică şi-au exercitat acest drept cu ajutorul urnei speciale.