PSD a câştigat alegerile cu 29,64% dintre voturile exprimate pentru Senat şi 29,24% pentru Camera Deputaţilor, urmat de PNL, care a obţinut 25,59% la Senat şi 25,17% la Camera Deputaţilor, potrivit datelor prezentate de BEC, după numărarea voturilor din 99,03% din secții.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi seara, o nouă avertizare nowcasting Cod galben de ploi şi burniţă, valabilă în patru judeţe din sud-estul ţării, până la ora 20:00.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, marţi, cu o amendă de 50.000 de lei postul Realitatea Plus pentru că a încălcat legislaţia audiovizuală .
Aflat într-o vizită la Centrala Nucleară Cernavodă, ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, a vorbit din nou despre companiile din „China comunistă”, spunând că acestea nu respectă statul de drept. El l-a lăudat pe premierul Orban.
CNAIR a publicat marţi în SEAP licitaţia restrânsă cu precalificare pentru proiectul vizând proiectarea şi execuţia Autostrada Sibiu - Piteşti, Secţiunea 2: Boiţa - Cornetu.