Fostul ministru al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a întors la Curtea de Conturi, după ce nu a mai câștigat la alegeri un post de senator în Parlamentul României.
Fostul ministru al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a întors la Curtea de Conturi, după ce nu a mai câștigat la alegeri un post de senator în Parlamentul României.
Bugetul României este sub o presiune foarte mare, în momentul de faţă, din cauza necesităţii de a ne încadra în acel deficit de 7% agreat cu Comisia Europeană (CE), a afirmat, luni, vicepremierul Dan Barna, potrivit Agerpres.
Senatorul american Bernie Sanders, fotografiat la ceremonia de învestitură a lui Biden în timp ce purta o pereche de mănuşi cu un singur deget, într-o poză care a devenit virală, s-a declarat bucuros că ar putea contribui la strângerea a milioane de dolari în scopuri caritabile.
Ucraina redeschide luni şcolile, restaurantele şi sălile de sport, punând capăt unui lockdown strict impus la 8 ianuarie pentru prevenirea unui nou val de infectări cu coronavirus, au indicat autorităţile, potrvit publicației Reuters, citată de Agerpres.
Ministrul italian de Externe, Luigi Di Maio, a spus că Italia va lua măsuri legale împotriva companiilor Pfizer şi AstraZeneca din cauza întârzierilor în livrarea de vaccinuri anti-COVID.
Teatrul Odeon este pregătit să-şi redeschidă porţile pentru public, prima reprezentaţie, cu spectacolul "Cui i-e frică de Virginia Woolf?", o premieră în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, urmând să aibă loc vineri, a afirmat Cristian Şofron, managerul instituţiei.
Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, a afirmat, luni, că relaxarea restricțiilor a fost decisă în baza unei Hotărâri de Guvern semnate chiar de ministrul Sănătății Vlad Voiculescu.
A apărut primul obstacol din relația Washington - Berlin, construcția conductei Nord Stream 2, susținută de Rusia, noua administrație americană fiind la fel de vehementă împotriva acesteia.