„Constituţia rusă oferă tuturor în Rusia dreptul de a-şi exprima opinia şi de a participa la manifestaţii”, a declarat ministrul german de externe Heiko Maas înainte de o întâlnire cu omologii săi din Uniunea Europeană la Bruxelles.
„Din acest motiv, ne aşteptăm ca cei care au manifestat paşnic să fie eliberaţi imediat”, a insistat el.
Poliţia rusă a reţinut peste 3.000 de persoane sâmbătă în timpul manifestaţiilor la care au participat zeci de mii de oameni pe întreg teritoriul Federaţiei Ruse.
Aproape 3.500 de manifestanţi au fost arestaţi în total în cursul protestelor de sâmbătă în zeci de oraşe ruseşti, de la Moscova la Vladivostok (Extremul Orient rus) - o mobilizare la o scară fără precedent în ultimii ani - potrivit organizaţiei neguvernamentale OVD-Info, specializată în monitorizarea manifestaţiilor de protest.
Aceste manifestaţii, care nu au fost autorizate de putere, au dus în unele locuri la reţineri brutale şi confruntări între protestatari şi poliţie.
Kremlinul a încercat să minimalizeze manifestaţiile în sprijinul lui Navalnîi. 'Puţini oameni au ieşit, mulţi oameni votează pentru (preşedintele rus Vladimir) Putin', reales cu peste 76% din voturi în 2018, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a denunţat o încercare de a 'zdruncina situaţia' din ţară, potrivit AFP.
Opozantul rus a fost arestat în urmă cu o săptămână la punctul de control al paşapoartelor de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, la sosirea sa în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri după ce fusese otrăvit cu agent neurotoxic de tipul Noviciok în august în Siberia. În prezent, Navalnîi se află în arest preventiv, fiind acuzat între altele că a încălcat condiţiile de eliberare condiţionată în urma unei condamnări cu suspendare din 2014, potrivit Agerpres.