Au repornit în sfârșit lucrările pe lotul din Autostrada Transilvania început de Bechtel acum 20 ani. Valoarea contractului semnat încă din noiembrie 2023 este de 884,12 milioane lei, fără TVA, iar termenul este de 18 luni de la momentul emiterii ordinului de execuție.
„Minune”, pentru șoferi! Bucureștiul este încă singura capitală europeană care nu este înconjurată de un drum de mare viteză. Dar, se lucrează. Iar la cum avansează șantierul pe A0 Sud Lot 3 termenul contractual ar putea fi respectat. Este doar peste câteva luni.
Criza din industria auto europeană, generată în principal de costurile electrificării, se adâncește continuu. Aproape că nu există săptămână fără să apară probleme sau să fie anunțat încă un faliment răsunător. De data aceasta, un mare furnizor, fondat în 1947, e în insolvență.
Criza din industria auto, generată în principal de costurile electrificării, pune în pericol 3.500.000 de angajați în Europa. Iar Franța, care are a 2-a cea mai puternică industrie auto de pe continent, este prima țară care cere UE amânarea noilor norme de poluare pentru mașini.
Gard din panouri fotovoltaice? Poate să pară o idee ieșită din orice tipar și de fițe, dar nu este deloc așa. E mai ieftin decât din cărămidă ori tablă zincată și scade și factura la curent. Sigur, întregul sistem electric costă suplimentar, dar investiția se amortizează repede.