Românii merg mult mai rar la restaurant şi numai atunci când au un motiv clar. Servirea mesei în oraş nu mai este o formă de relaxare sau o alternativă la gătitul acasă, ci o ocazie planificată.
Românii merg mult mai rar la restaurant şi numai atunci când au un motiv clar. Servirea mesei în oraş nu mai este o formă de relaxare sau o alternativă la gătitul acasă, ci o ocazie planificată.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, că în acest moment avem 1.502 companii de stat în România, iar dintre cele de la nivel central, 83 de companii concentrează cele mai mari pierderi, istorice, care se ridică la aproximativ 14 miliarde de lei.
Marți, 25 noiembrie, Biserica o prăznuiește pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina, aceasta fiind o sărbătoare cu cruce neagră în calendarul creștin ortodox. Este una dintre zilele cu dezlegare la pește din Postul Crăciunului.
Clienții Hidroelectrica sunt rugați să transmită indexul autocitit până la data de 26 noiembrie, pentru ca factura să reflecte consumul real de energie. Astfel, se evită estimările și se asigură facturi corecte și mai mici.
Nicuşor Dan a promulgat legea care introduce amendarea comercianţilor cu sume cuprinse între 5.000 şi 25.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de a înlocui produsele achiziţionate, atunci când cumpărătorul constată o neconformitate în cel mult 30 zile de la achiziţie.
Guvernul britanic a promis că milioane de călători cu trenul vor economisi sute de lire sterline din tarifele reglementate, inclusiv abonamentele și biletele dus-întors în orele de vârf și în afara orelor de vârf între marile orașe.
Vremea se încălzi din 25 noiembrie în aproape toată ţara, după un scurt episod cu temperaturi mai scăzute, precipitaţii locale, predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare la munte, potrivit prognozei emise de ANM, valabilă până la 30 noiembrie.
Horoscop 24 noiembrie. Luna în Capricorn îi face productivi pe Scorpioni. Fecioarele, planuri de viitor. Peștii scapă de inhibiții. Gemenii pot face schimbări legate de sănătatea lor.