Rutierul român Eduard-Michael Grosu (Drone Hopper Androni Giocattoli) a câştigat etapa a treia a Turului ciclist al României, desfăşurată vineri între Târgu Mureş şi Făgăraş, iar acest succes i-a adus din nou tricoul de lider în clasamentul general.
Rutierul român Eduard-Michael Grosu (Drone Hopper Androni Giocattoli) a câştigat etapa a treia a Turului ciclist al României, desfăşurată vineri între Târgu Mureş şi Făgăraş, iar acest succes i-a adus din nou tricoul de lider în clasamentul general.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a aprobat un Ordin privind unele măsuri care se aplică de unităţile sanitare, în situaţii de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2, care prevede că pacienţii nu trebuie să plătească testul anti-COVID 19 la internare.
Guvernele primelor cinci economii din Uniunea Europeană au anunţat vineri că vor aplica de anul viitor un impozit minim pe companii convenit la nivel mondial "prin orice mijloace legale posibile", dacă Ungaria nu renunţă la opoziţia sa privind introducerea unui astfel de impozit.
La casa din satul Viscri, în care actualul Rege Charles al III-lea a locuit când a venit în vizite în România, a fost afişat un mesaj de doliu, după anunţul decesului Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Patru state membre ale UE - România, Grecia, Polonia şi Lituania - cer CE să acorde un tratament special pentru cheltuielile de apărare în regulile de deficit bugetar în vigoare în UE, pentru a ajuta la susţinerea investiţiilor militare necesare în urma invaziei ruse în Ucraina.
Încetarea din viaţă a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a marchează sfârşitul unei epoci istorice, plină de schimbări, în care Marea Britanie a avut de jucat un rol de primă mână, a afirmat vineri fostul preşedinte Ion Iliescu.
Cântăreața Whitney Houston, poreclită și „Vocea”, a fost una dintre cele mai bine vândute artiste - peste 200 de milioane de înregistrări în întreaga lume. Artista a murit în 2012, la vârsta de 48 de ani, iar fiica ei, Bobbi Kristina, doar trei ani mai târziu.
Ministerul Dezvoltării a selecţionat cele 60 de creşe care vor fi construite prin PNRR, pentru care a fost lansat apelul de proiecte în data de 30 iunie şi pentru care autorităţile publice locale au depus 228 cereri de finanţare, a anunțat joi ministrul Cseke Attila.