Liviu Dragnea a fost întrebat de o ziaristă, duminică seara, după ce a votat, dacă este pregătit să meargă la pușcărie. "Nimeni nu e pregătit, doamnă", a răspuns Dragnea.
Liviu Dragnea a fost întrebat de o ziaristă, duminică seara, după ce a votat, dacă este pregătit să meargă la pușcărie. "Nimeni nu e pregătit, doamnă", a răspuns Dragnea.
Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, scrie într-o postare pe Facebook că "dublarea secțiilor de votare nu a fost suficientă în condițiile unei participări care a depășit orice așteptări" și că "prelungirea programului ar fi o soluție dacă în mod legal este posibilă".
Atitudine ciudată a membrilor secției de vot din Dusseldorf: aceștia nu doar scanează buletinele cu tabletele din dotare, dar apoi notează datele din buletine pe foi. Astfel, se pierde timp prețios iar mii de români așteapă afară cu orele să voteze.
PSD pare nu doar că va scoate un scor sub 30%, dar sondajele făcute fie de partide, pentru uz intern, fie de diverse case de sondare arată un PSD la 26% chiar.
Liderul PMP, fostul președinte Traian Băsescu, a votat în jurul orei 11.00, la Liceul Jean Monnet din Capitală.
Președintele USR, Dan Barna, a votat la Sibiu, subliniind că ”am votat pentru competențe și onestitate în Europa”.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a votat la alegerile europarlamentare și la referendum în jurul orei 9.00, la Dobroiești, în Ilfov. El a declarat că votul este "cea mai puternică armă" pe care o are la dispoziţie fiecare cetăţean.
Viena, Bruxelles, Munchen, Stuttgart, Londra, Milano, Torino… Mii de români aflați în străinătate au luat cu asalt secțiile de vot organizate la reprezentațele diplomatice ale României din Europa.