Fostul ministru al Justiției Ana Birchall i-a dat o replică fostei sale șefe de la Palatul Victoria, după ce Viorica Dăncilă a criticat trecerea tacită în Camera Deputaților a autonomiei Ținutului Secuiesc.
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall i-a dat o replică fostei sale șefe de la Palatul Victoria, după ce Viorica Dăncilă a criticat trecerea tacită în Camera Deputaților a autonomiei Ținutului Secuiesc.
Cea mai tânără victimă raportată duminică dimineață este un bărbat de 26 de ani care se întorsese din Anglia și suferea de hipertensiune arterială, diabet zaharat pe care nu îl trata și obezitate de grad II.
Ministrul german de Interne a declarat într-un interviu pentru Bild că este în favoarea reluării campionatului național de fotbal, în ciuda pandemiei coronavirusului, potrivit AFP.
Sărbătorirea Zilei Mamei a fost instituită în România în anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, aceasta urmând a fi marcată în fiecare an, în prima duminică a lunii mai, respectiv pe 3 mai 2020.
Ministrul de interne Marcel Vela a declarat că amenzile date în perioada stării de urgenţă pentru nerespectarea restricţiilor din ordonanţelor militare se ridică la peste 600 de milioane de lei (120 milioane euro). Banii vor merge către zona medicală şi persoanele vulnerabile.
Un incendiu violent a izbucnit în satul Colonia 1 Mai din județul Brașov. Au ars anexele unei locuințe, două acoperișuri, o motocicletă, iar din cauza căldurii la o alta casă s-au spart mai multe geamuri, potrivit Mediafax.
Agenţia americană pentru securitatea alimentelor şi medicamentelor (FDA) a autorizat în regim de urgenţă folosirea Remdesivir pentru tratamentul împotriva coronavirusului. Antiviralul ar scurta cu patru zile perioada de recuperare.
Rusia a raportat vineri o creştere zilnică record a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, la o zi după ce prim-ministrul Mihail Mişustin a anunţat că a fost diagnosticat cu COVID-19 şi a intrat în izolare.