O asistentă medicală cu 31 de ani de activitate a fost dată afară pentru că ar fi intrat în sectorul ATI-Covid fără să poarte echipament complet de protecţie şi pentru că a avut o atitudine „agresivă şi injurioasă”.
O asistentă medicală cu 31 de ani de activitate a fost dată afară pentru că ar fi intrat în sectorul ATI-Covid fără să poarte echipament complet de protecţie şi pentru că a avut o atitudine „agresivă şi injurioasă”.
Și-a ucis tatăl cu toporul, dar a susţinut că bătrânul a căzut cu capul de ciment. O vecină a văzut de după gard toată grozăvia.
Landul Brandenburg din estul Germaniei se aşteaptă ca mii de migranţi ilegali să treacă graniţa dinspre Polonia pe parcursul săptămânilor următoare, venind din Belarus, transmite dpa.
SUA "au în mod categoric capacităţile" necesare pentru a apăra Taiwanul în faţa Chinei, dacă va fi necesar, a declarat miercuri şeful statului major american, Mark Milley, informează AFP.
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat, luni, că decizia de a-şi depune mandatul a fost luată de Biroul Executiv al PNL pornind de la "realitatea matematică", după ce nu a reuşit să "cristalizeze" o soluţie politică pentru susţinerea unui guvern minoritar.
Preşedintele Joe Biden a încercat să-i asigure luni pe liderii lumii că SUA îşi vor respecta promisiunea de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu mai mult de jumătate până la sfârşitul deceniului, deşi politici cheie pentru a obţine aceste reduceri rămân nesigure.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat duminică, la Prima TV, că este un edil independent, sprijinit în Consiliul General de PNL, USR şi PMP şi are o "relaţie corectă" cu premierul interimar Florin Cîţu.
Un bărbat a fost arestat după ce a atacat duminică pasagerii într-un tren la Tokyo cu un cuţit şi a declanşat un incendiu la bord, potrivit mass-media japoneze raportând mai mulţi răniţi, dintre care unul grav, informează France Presse.