Ministrul muncii, Florin Manole, vine cu prima veste bună pentru pensionari pentru anul 2026. El a anunțat când va avea loc o creștere consistentă de pensii, de 380 de lei. Aproape 4.000.000 de pensionari vor lua banii.
Ministrul muncii, Florin Manole, vine cu prima veste bună pentru pensionari pentru anul 2026. El a anunțat când va avea loc o creștere consistentă de pensii, de 380 de lei. Aproape 4.000.000 de pensionari vor lua banii.
Ministrul muncii, Florin Manole, a anunțat cum vede el ajutorul pentru pensionari pe anul 2026. El a vorbit de o schemă nouă de ajutor diferită față de cea de anul trecut. Și, pentru prima oară, a vorbit de mai mulți bani.
Una dintre acumulările de apă din județ a pierdut trenul PNRR. Cu acești bani, ar fi intrat într-un proces de reabilitare, iar lucrările ar fi durat 13 luni. Licitația pentru un alt baraj a fost contestată.
Măsura se aplică întregului personal didactic ieșean, compania motivând cererea lună de lună a adeverințelor de salariat pentru „acuratețea bazei de date”.
Președintele României, Nicușor Dan, a respins, sâmbătă, ideea organizării unui referendum pe tema unirii României cu Republica Moldova.
Cifre proaspete de la Casa de Pensii care ne informează cât e pensia contributivă, de invaliditate, de urmaș și specială la 1 ianuarie 2026? Pensiile speciale sunt uriașe și au trecut de 25.000 de lei.
Un dezvoltator imobiliar a trebuit să dezlege baierele pungii pentru că nu și-a îndeplinit promisiunea de a livra un apartament „la cheie”, în Rediu.
CSM Iași 2020, clubul sportiv al Primăriei Iași, este pe cale de a mai da o gaură uriașă în bugetul local.