Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a omologat de urgenţă miercuri vaccinul chinez anti-Covid Sinovac, a anunţat agenţia ONU într-un comunicat de presă, relatează AFP.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a omologat de urgenţă miercuri vaccinul chinez anti-Covid Sinovac, a anunţat agenţia ONU într-un comunicat de presă, relatează AFP.
apte state membre ale Uniunii Europene - Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croaţia şi Polonia - au decis să se conecteze la portalul ce permite verificarea certificatelor digitale privind COVID şi au început să elibereze primele certificate.
De curând, Simona Halep i l-a oferit tatălui ei o limuzină, marca Bentley, al cărei preț de catalog ajunge la aproape 300.000 de euro.
La numai un an după ce a fost inaugurat în prezența premierului de la acea vreme Victor Ponta, o porțiune de pe lotul 3 al Autostrăzii Deva – Sibiu s-a prăbușit urmare a lucrărilor păroaste.
Numărul de bucureşteni vaccinaţi împotriva COVID-19 cu cel puţin o doză este de 667.176, a declarat, luni, prefectul Capitalei, Alin Stoica, după ce anterior a anunţat o cifră mult mai mare.
Peter Kai, fostul partener al Margheritei şi singurul bărbat cu care artista s-a afişat oficial, s-a căsătorit.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a confirmat forma bună pe care o are în ultima vreme şi s-a calificat în runda a doua a turneului de la Roland Garros, luni, la Paris, după ce a învins-o pe britanica Johanna Konta, cap de serie numărul 19, cu 7-6 (5), 6-2.
Fulgy a fost prins drogat la numai câteva zile după ce se „spovedise” jurând că se lasă de droguri și de casino.