Veste excepțională pentru cei care trec de la pensie anticipată la pensie limită vârstă. Toți pensionarii din mai multe județe, care au cerut să treacă la pensie limită de vârstă, vor primi adeverințe până la finalul lunii.
Veste excepțională pentru cei care trec de la pensie anticipată la pensie limită vârstă. Toți pensionarii din mai multe județe, care au cerut să treacă la pensie limită de vârstă, vor primi adeverințe până la finalul lunii.
Judecătorii cer ca „pensiile speciale să fie aproape cât salariile”, potrivit unui document oficial al CSM. Șefa Înaltei Curți, Corina Corbu, care se va pensiona anul acesta, a avut, în ultimul an, un venit de 65.000 lei/lună net.
Ministrul muncii anunță tăierea pensiilor speciale cu sume între 2.700 și 10.000 lei. Florin manole zice că se va face un poriect de lege de tăiere a pensiilor. Asta, deși avem unul gata votat de deputați.
Ministrul muncii anunță 100 lei în plus la pensie pentru familiile de pensionari. Cum iau banii? vă spunem potrivit declarațiilor ministrului muncii și a legii care reglementează acest aspect.
Casa de Pensii a trimis la bănci banii pentru pensia pe iulie. La ce oră intră pe card? Se reține CASS la pensie chiar de luna aceasta sau din august? Răspundem la întrebări.
Prețurile pachetelor de vacanțe all-inclusive pentru familii au crescut pentru unele dintre cele mai populare destinații, inclusiv Spania, Cipru și Turcia.
Cum poți recupera banii din pensie pe care statul îi ia drept CASS? Unde depui cererea? Cine judecă? vă spunem potrivit unor informații pe surse și a unor precedente juridice.
A fost introdus CASS pentru pensionari la pensiile mai mari de 3.000 lei. Pe de altă parte, guvernul a plafonat asigurările la sănătate pentru avocați sau notari, categorii de români foarte bogați. Unii au devenit parlamentari.