Peste 2 miliarde de lei sunt tăiați de la bugetul Educației în proiectul de rectificare publicat de Ministerul Finanțelor. Suma pierdută de Educație este dublă față de cea tăiată la prima rectificare bugetară de Guvernul Dăncilă, potrivit EduPedu.
Peste 2 miliarde de lei sunt tăiați de la bugetul Educației în proiectul de rectificare publicat de Ministerul Finanțelor. Suma pierdută de Educație este dublă față de cea tăiată la prima rectificare bugetară de Guvernul Dăncilă, potrivit EduPedu.
La o zi după ce Viorica Dăncilă, a pierdut turul decisiv al alegerilor prezidențiale, mai mulți lideri ai PSD au început să lanseze atacuri la adresa acesteia. Conform unor surse politice, Dăncilă ar urma să demisioneze, urmând să primească alte funcții importante.
Uniunea Europeană plănuiește lansarea unui fond de investiții în valoare de 3,5 miliarde de euro, care va finanța domeniul tehnologiei, cu scopul de a sprijini creșterea numărului inovațiilor care să depășească, într-o zi, giganții din SUA și China, scrie Bloomberg.
Procurorul DNA a cerut pedepse orientate spre maximum legal,15 ani de închisoare, pentru trei inculpați din dosarul Colectiv: fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, și trei funcționare din primărie, acuzați de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.
Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, că marţi va fi finalizat proiectul ordonanţei de urgenţă pentru rectificarea bugetară, act normativ care va fi adoptat până la finalul acestei săptămâni.
Preşedintele PSD Dolj, europarlamentarul Claudiu Manda, susţine că, deşi la nivelul judeţului său social-democraţii nu au câştigat alegerile, PSD a câştigat în 78 de localităţi din cele 111, ce ar înseamna, în opinia lui, că partidul rămâne principala forţă politică din Dolj.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a precizat că prezenţa foarte mare la urne în turul doi al alegerilor prezidențiale s-a datorat şi cuvântului „ăştia”, folosit de fostul premier Viorica Dăncilă referitor la românii din diaspora.
Peste 170000 de români din Regatul Unit (cu 40% mai mulți decât în turul 1) au votat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Toți cei care au stat de vorbă cu corespondentul RFI la Londra au declarat că au votat pentru Klaus Iohannis.