Piața de motociclete din România a „bubuit” în 2023: +46%. Ce motoare preferă românii

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 18.01.2024 - 11:34
Piața de motociclete din România a „bubuit” în 2023: +46%. Ce motoare preferă românii - Foto: Profimedia Images - Imagine cu rol ilustrativ
Piața de motociclete din România a „bubuit” în 2023: +46%. Ce motoare preferă românii - Foto: Profimedia Images - Imagine cu rol ilustrativ

Piața de motociclete din România a „bubuit” în 2023, crescând cu 46% față de 2022. Contructorul japonez Honda e în continuare lider detașat, cu o cotă de piață de 22%. Iar podiumul este completat de BMW Motorrad și Yamaha.

SHARE

Românii și-au cumpărat 6.653 de motociclete noi în 2023, ceea ce se traduce printr-o creștere cu 46% a pieței moto față de 2023. Ca idee, în anii precedenți, piața moto din România a crescut constant: +49% în 2022, + 25% în 2021. 

Bucureștiul conduce zdrobitor în top-ul județelor cu cele mai multe motociclete înregistrate în 2023, cu 2.506 unități (38% din total). Pe locurile 2 și 3, se află Cluj și Ilfov, cu 7%. 

Iar anul 2024 se prefigurea și mai bun pe piața moto din România. Dat fiind că motocicletele și scuterele medii reprezintă 81% din totalul celor noi înmatriculate în 2023, adoptarea legii ce permite conducerea scuterelor de până la 125 cc cu permis categoria B (în anumite condiții specifice legislației europene și care să permită fluiditatea traficului în siguranță) ar putea contribui decisiv la dezvoltarea fenomenului moto în perioada următoare. 

Citește și: Ar trebui ca orice șofer de autoturism să aibă voie să conducă o motocicletă? Ce spun experții ?

Top 5 mărci de motociclete preferate de români în 2023

1. Honda - 1.463 unități, cotă de piață de 22.0%
2. BMW - 784 unități, cotă de piață de 11.8%
3. Yamaha - 576 unități, cotă de piață de 8.7%
4. KTM - 565 unități, cotă de piață de 8.5%
5. Kawasaki - 375 unități, cotă de piață 5.6%

(*) date DRPCIV

Piața de motociclete din România a „bubuit” în 2023: +46%. Ce motoare preferă românii

Cu 1.463 de motociclete noi înmatriculate anul trecut și o cotă de piață de 22%, Honda și-a păstrat „coroana” de lider de piață în România. 

Căutarea unor soluții viabile pentru a evita aglomerația din marile orașe a dus la creșterea segmentelor de piață dedicate scuterelor și motocicletelor de cilindree medie care facilitează mobilitatea urbană.

Astfel, cel mai popular model Honda în 2023 a fost scuterul PCX 125. Cu un stil atractiv și contemporan, scuterul e animat de un motor „eSP” (enhanced Smart Power), cu tehnologie idle stop, care dezvoltă 12,5 cai putere.

Citește și: Președintele Klaus Iohannis a atacat la CCR legea care permite șoferilor auto să conducă motociclete

Al doilea model Honda în topul preferințelor românilor a fost „naked”-ul CB 650 R. Parte din familia Neo Sports Café, Honda CB 650 R îmbină performanţele distinctive Street Fighter cu design-ul retro-minimalist, dotări și finisaje premium. 

Top 3 cele mai vândute motoare Honda în România este completat de Rebel 500 (CMX 500). Honda Rebel vine cu un design revizuit al farului și al semnalizatoarelor care folosesc acum tehnologie LED.

Anul 2024 aduce pe piață noul model Honda CBR600 RR, precum si actualizari tehnologice importante, precum dotarea cu ambreiaj electronic, în clasa 650cc (CB 650R si CBR 650R), dar si refinisari ale principalelor modele din gama.

Totodată, începând cu 2024, Honda propune clienților din Romania întreaga gama de scutere de 125cc (PCX 125, SH125 Mode, SH125i, Forza 125), care pot fi conduse cu permis auto categoria B. 

Pe locul 2 în topul mărcilor de motociclete preferate de români în 2023 se află BMW. BMW Motorrad a obţinut o creştere puternică, de două cifre, în 2023 pe piața moto din România: +31%, față de 2022. 

Top 3 motociclete BMW preferate de români în 2023 este alcătuit de modelele BMW R 1250 GS Adventure, BMW R 1250 GS și BMW C400GT.

În același timp, vânzările scuterului electric BMW CE.04 au crescut cu 300% în 2023 (36 de unități). 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te