duminică 26 octombrie
EUR 5.0835 USD 4.3789
Abonează-te
Newsweek România

IAA 2019 BMW Concept 4 anticipează o viitoare Serie 4 șocant de agresivă

Data publicării: 10.09.2019 • 17:31 Data actualizării: 10.09.2019 • 17:34

Cea de-a 68-a ediţie a Salonului Auto de la Frankfurt (IAA) este scena pe care bavarezii prezintă BMW Concept 4, o interpretare a viitorului limbaj de design al mărcii construit pe baza identității puternice a mărcii. Prototipul anticipează o viitoare Serie 4 șocant de agresivă.

Adrian van Hooydonk, vicepreşedinte executiv al BMW Group Design, a afirmat, în cadrul conferinței BMW de la IAA 2019, că ”BMW Concept 4 întruchipează esenţa estetică a mărcii BMW. Combină proporţiile perfecte cu un design precis şi clar”. Cel puțin grila frontală imensă însă, parcă și mai mare decât la Seria 7 și X7, a născut deja o serie de controverse în rândul fanilor.

În general, gusturile nu se discută, iar verdictul va fi dat de piață, după apariția viitoarei Serii 4 inspirate de acest concept în showroom-uri. Dar, dacă în cazul Seriei 7 și a lui X7, calandrul enorm a fost pus mai mult ca să șocheze, la BMW Concept 4 grila verticală are o bază puternică în istoria BMW. Forma şi designul său evocă modele legendare precum BMW 328 sau BMW 3.0 CSi şi astfel se aduce în lumina reflectoarelor istoria lungă şi de succes a mărcii BMW ca producător de coupé-uri elegante.

Farurile duble, subţiri şi focalizate, sunt uşor înclinate şi sunt unite cu grila radiatorului pentru a conferi părţii frontale un aspect modern, cu o identitate puternică care îşi regăseşte legături puternice în trecut. Blocurile optice LED nu sunt acoperite cu sticlă, ci sunt lucrate în caroserie asemenea unor sculpturi tridimensionale. Evident, 99% nu se vor regăsi pe modelul de serie. Capota puternic conturată extinde liniile părţii frontale prin volume puternice şi margini precise. Iar ampatamentul lung, linia fluidă a acoperișului și consolele scurte creează conturul unui coupé modern, elegant şi dinamic.

Caroseria atletică încorporează un habitaclu cu o deschidere îngustă a geamurilor, care accentuează suplimentar dinamismul părţii laterale. Linia lungă şi oscilantă a acoperişului curge discret în capota portbagajului, oferind părţii spate o estetică elegantă şi sportivă. Pasajele evazate ale roţilor spate conferă expresie vizuală puterii transferate spre puntea spate şi accentuează umerii musculoşi de mai sus. În acelaşi timp, zona zveltă de deasupra roţilor faţă atinge un echilibru dinamic simplu. Volumele sale temperate îmbunătăţesc agilitatea vizuală şi simplitatea.

Privind mai bine BMW Concept 4, oglinzile retrovizoare, minimaliste şi cu două secţiuni, ies armonios din chedere. Secţiunea inferioară, din aluminiu lustruit, extinde chederul într-o mişcare cursivă, în timp ce secţiunea spate optimizată aerodinamic este în culoarea caroseriei şi completează designul oglinzilor într-o manieră elegantă. Pe partea interioară a oglinzilor este un logo BMW aparent plutitor, ceea ce devine vizibil doar la o inspecţie atentă.

Jantele din liaj uşor ale BMW Concept 4 sunt la fel de bogate în detalii. Cu dimensiunea de 21 inch, vin cu o abordare arcuită a designului five-spoke sportiv, atrăgând privirea spre punctul central. Faţetele spițelor complexe au o finisare foarte lucioasă, în timp ce suprafeţele din spate au o granulaţie fină pentru a crea un efect uşor mai întunecat şi pentru a oferi jantei un contrast sofisticat.

Stopurile LED constau dintr-un singur element cu fibră optică, care conferă formei L familiare BMW o grafică "heartbeat" de ultimă oră şi dispune de un capac de sticlă. Contururile lor subliniază accentual orizontal sportiv al părţii spate şi accentuează poziţia musculoasă pe şosea.

Mai multe articole din secțiunea Auto

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră