sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

„HyperSport Responder”, cea mai scumpă și mai rapidă ambulanță din lume: 400 km/h și 3,2 mil. €

Data publicării: 31.01.2022 • 12:33 Data actualizării: 31.01.2022 • 13:11
„HyperSport Responder”, cea mai scumpă și mai rapidă ambulanță din lume. / Foto: wam.ae
„HyperSport Responder”, cea mai scumpă și mai rapidă ambulanță din lume. / Foto: wam.ae
„HyperSport Responder”, cea mai scumpă și mai rapidă ambulanță din lume. / Foto: mediaoffice.ae
„HyperSport Responder”, cea mai scumpă și mai rapidă ambulanță din lume. / Foto: mediaoffice.ae

În „orașul superlativelor” nici ambulanțele nu fac excepție. Serviciul de Ambulanță din Dubai a prezentat la Expo 2020 „HyperSport Responder”, cea mai rapidă și mai scumpă ambulanță din lume. Poate atinge aproape 400 km/h și costă 3,2 milioane de euro.

„HyperSport Responder” nu este chiar o ambulanță 100%, neavând, de exemplu, loc de targă, ci o mașină de intervenție ultrarapidă pentru paramedici. „Autospeciala” este dezvoltată pe baza Lykan HyperSport, un hypercar exclusivist produs de firma libaneză W Motors în Dubai.

Citește și: De la „Face ID”, la „Butt ID”: WC-ul inteligent, care recunoaște amprenta anală a utilizatorului

Motor boxer, bi-Turbo, de 3,7 litri, cu șase cilindri opuși, dezvoltat de Ruf Automombile plecând de la un agregat Porsche și amplasat central, în spatele habitaclului, care dezvoltă 780 de cai putere și un cuplu maxim de 960 Nm. Cutie de viteze cu dublu-ambreiaj, PDK, și șapte trepte. Accelerație 0-100 km/h în 2,8 secunde și o viteză maximă de 395 km/h. Cam acestea sunt, pe scurt, trăsăturile de bază ale hypercar-ului Lykan HyperSport.

Dar nu performanțele de top fac ca „HyperSport Responder” să fie cea mai scumpă ambulanță din lume.

Citește și: Băut și drogat, un polițist de 27 de ani din Alexandria a furat mașina unei firme

De exemplu, mașina dispune de faruri LED cu 440 de diamante (da, pietre prețioase adevărate), în interior plafonul este placat cu elemente din aur, iar tapiseria este cusută cu fir de aur. Lykan HyperSport are și primul afişaj holografic din lume cu control interactiv al circulaţiei, navigaţie prin satelit şi un sistem conectat la Internet.

Lykan HyperSport a apărut și în filmul Fast and Furious 7, iar din totalul de șapte unități produse până acum una se află și în garajul Poliției din Dubai.

Mai multe articole din secțiunea Auto

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră