În acelaşi comunicat se precizează că "de la începutul pandemiei, Biserica a sprijinit acele eforturi ale autorităţilor depuse în slujba sănătăţii oamenilor, respectând măsurile specifice acestei perioade".
În acelaşi comunicat se precizează că "de la începutul pandemiei, Biserica a sprijinit acele eforturi ale autorităţilor depuse în slujba sănătăţii oamenilor, respectând măsurile specifice acestei perioade".
Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a anunţat că în cadrul şedinţei Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis că restaurantele vor putea servi produse în interiorul clădirilor doar pentru cei care beneficiază şi de cazare în hoteluri sau pensiuni.
Vor fi închise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele, sălile de spectacol din București, iar purtarea măștilor devine obligatorie în jurul școlilor, a anunțat prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu.
Sute de persoane au venit, marţi, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, înainte de prăznuirea hramului acesteia.
Doi adolescenţi care au fost împuşcaţi, marţi după-amiază, cu un pistol cu bile au fost duşi la spital, incidentul având loc în faţa unui liceu din municipiul Ploieşti, a informat Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova.
Directorul Şcolii din Tătăruşi care a fost filmat de către elevi în timp ce dormea la catedră a primit „Notă de atenţionare” de la Inspectoratul Şcolar în urma anchetei efectuate de instituţie.
Primarul reales al municipiului Galaţi, Ionuț Pucheanu, a fost confirmat cu noul coronavirus. Edilul a scris pe Facebook că se simte bine, are simptome ușoare şi s-a autoizolat la domiciliu. Primarul a fost criticat de către prefect pentru organizarea unui festival culinar.
Traficul rutier a fost restricționat pe Bd. Dinicu Golescu din Capitală, pe ambele sensuri, între strada Mircea Vulcanescu și Strada Witting, după descoperirea unui bagaj suspect la Ministerul Transporturilor.