Prima companie municipală care va fi desfiinţată este Compania Turistica Bucureşti, a anunţat duminică preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru. Potrivit acesteia, companiile municipale care "vor rămâne" sunt cele "înfiinţate legal".
Prima companie municipală care va fi desfiinţată este Compania Turistica Bucureşti, a anunţat duminică preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru. Potrivit acesteia, companiile municipale care "vor rămâne" sunt cele "înfiinţate legal".
Cele 15 persoane au fost amendate conform Legii 55/2020 , valoarea sancţiunilor contravenţionale ridicându-se la 71.250 lei. De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Numărul persoanelor vaccinate a depăşit sâmbătă numărul celor infectate cu virusul SARS-CoV-2, anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea anti-COVID.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu-l cheamă la judecata Sfântului Sinod pe ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, „cum greșit s-a înțeles”, după ce acesta din urmă a vorbit despre „pericolul scufundării complete a copilului în apă la botez”.
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunțat că a cerut în instanță unei autorizații de construcție, a cărei legalitate este neclară, după ce a primit reclamații de la cetățenii dintr-un cartier constănțean.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi au deschis, vineri, un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă după ce un copil de şase luni ar fi murit ca urmare a faptului că a fost zgâlţâit în exces.
Danemarca a anunţat că va înăspri controalele la frontiera cu Germania începând de sâmbătă, după o înmulţire a cazurilor cu noile tulpini de coronavirus în oraşul Flensburg din nordul ţării vecine.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat, vineri seară, că a treia etapă a vaccinării ar putea începe la mijlocul lunii aprilie, iar înscrierile se vor putea face de la mijlocul lui martie.