Disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat în Bucureşti, până la sfârşitul acestei săptămâni, iar temperaturile maxime vor ajunge la 39 de grade Celsius, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată joi.
Disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat în Bucureşti, până la sfârşitul acestei săptămâni, iar temperaturile maxime vor ajunge la 39 de grade Celsius, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată joi.
Motivul, evident: pune grav în pericol viaţa participanţilor la trafic.
Trenul Mangalia - Arad a acumulat peste nouă ore întârziere după ce a staționat în zona Fundulea, din cauza lipsei de tensiune în linia de contact. Trenul, plin cu copii ce veneau din tabără, a plecat la ora 19.10 din Mangalia și abia după 8.30 a ajuns în Gara de Nord.
Mai multe restricţii de trafic vor fi instituite, joi, pentru ceremonia militară din Piaţa Tricolorului ce va marca Ziua Imnului Naţional al României.
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, achiziția propusă a Telekom Romania Communications de către Orange, cu condiția ca Orange să să cesioneze participația minoritară de 30 % din fostul Cosmote.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNAIR) a anunțat restricţii de circulaţie pentru mașinile de mare tonaj, în zilele de joi, vineri şi sâmbătă, pe întreaga reţea rutieră, exceptând judeţele Harghita, Neamţ, Suceava şi Botoşani.
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea unui sprijin financiar de 1,5 milioane de lei pentru refacerea infrastructurii şcolare pentru 12 unităţi de învăţământ din judeţele Alba şi Cluj, afectate de inundaţii.
Primăria Iași a lansat spre consultare publică două proiecte importante în ceea ce priveşte mobilitatea urbană. Primul face referire la limitarea vitezei la 30 km/h pe prima bandă în cazul străzilor care au cel puţin patru benzi de circulaţie.