Prețurile alimentelor au înregistrat o creștere de aproximativ 10% în primele luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2025, iar după sărbătorile pascale sunt așteptate noi majorări, avertizează Aurel Popescu, președintele Romalimenta.
Prețurile alimentelor au înregistrat o creștere de aproximativ 10% în primele luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2025, iar după sărbătorile pascale sunt așteptate noi majorări, avertizează Aurel Popescu, președintele Romalimenta.
Duminică au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi Loteria Română a acordat peste 27.100 de câştiguri în valoare totală de peste 1,92 milioane de lei.
Florile aparțin marilor sărbători, se crede că nu trebuie făcute lucrări majore astăzi, dar există și credința că inul și varza ar trebui plantate în această zi, pentru ca recolta acestor plante să fie mai bună.
Un caz recent în instanță arată că cei care ajung la timp la aeroport nu sunt automat vinovați – și ar putea solicita o rambursare.
Sute de iubitori ai sporturilor de iarnă petrec sărbătoarea de Florii la Sinaia, pe pârtie, unde vremea este excelentă pentru schi şi snowboard. La telescaunele care deservesc domeniul schiabil se stă la rând.
Pompierii ISU Tulcea au anunțat, duminică, faptul că o mamă și un fiu au murit au fost găsiți inconștienți în propriul apartament care a luat foc. Medicii ai încercat să-i resusciteze, însă eforturile lor au fost în zadar.
Pelerinajul de Florii nu este doar o simplă comemorare istorică", ci o "bucurie a învierii sufletului" din moartea cauzată de păcat, pentru a primi cu inimă curată de copil lumina neînserată a Împărăției iubirii Preasfintei Treimi.
Proiectele de hotărâre aflate în transparenţă pot fi, conform legii, supuse adoptării înainte de expirarea termenului minim stabilit pentru procedura de transparenţă, situaţie care vizează şi decizia CGMB de abrogare a gratuităţii la parcare pentru maşini hibride.