Un eveniment incredibil a avut loc în noaptea de duminică spre luni, 1 aprilie, în Centrul Vechi al municipiului Satu Mare.
Un tânăr, în vârstă de circa 20 de ani, a lovit cu pumnul în față o femeie, în vârstă de circa 25 de ani, în fața unui restaurant de tip fast-food.
Cu un singur pumn, agresorul a lăsat-o inconștientă pe tânără, care a căzut între partea carosabilă și trotuar.
Citește și: Mașinile electrice, de unică folosință. Bateria, 50% din preț: 7.000 € la Spring, 20.000 € la Tesla
Cei doi nu se cunoșteau, iar întregul scandal a început de la un schimb de replici. Tânăra i-ar fi reproșat agresorului anumite aspecte, iar acesta, „din senin”, a lovit-o, relatează presasm.ro.
Imediat, mai multe persoane au sărit să aplaneze conflictul, iar un echipaj al Poliției Locale ajuns la fața locului l-a identificat pe agresor, introducându-l în autospecială.
Citește și: Service-gigant pentru tehnica militară occidentală folosită de Ucraina, în România. Îl fac nemții
Pentru că victima se afla într-o stare vădită de confuzie și după ce și-a revenit, după circa 20 de secunde de la lovitură, la fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare.
Agresorul a fost preluat de către echipaje de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare și a fost dus la audieri.
În funcție de rezultatul anchetei, respectiv în funcție de diagnosticul medicilor, se va face și încadrarea faptei.