Fostul adjunct al Poliţiei Municipiului Beiuş, acum ofiţer în cadrul Biroului Rutier din Oradea şi vlogger cu peste 21.000 de abonaţi pe YouTube, a făcut experimentul la cererea unor şoferi, în cadrul unei campanii proprii împotriva conducerii sub influenţa alcoolului.
Întregul experiment a fost filmat.
Subcomisarul Perţea s-a testat înainte de a intra în mașină, suflând în aparat, care a indicat alcoolemie “0”. După aceea, ofiţerul a urcat la volan, s-a dezinfectat cu spirt pe mâini şi i-a solicitat unui coleg să-l testeze. Acesta i-a făcut atât o testare pasivă, punându-l să sufle spre aparat, cât şi o testare activă, care presupune să sufle efectiv în etilotest.
Într-o asemenea situație, aparatele au indicat valori ridicate ale alcoolemiei.
„Riscaţi să faceţi câteva drumuri la Poliţie”, spune subcomisarul Octavian Perţea, dacă folosiți dezinfectante pe bază de alcool.
„Vă recomand să solicitaţi recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei în sânge. Mare atenţie, noi suntem oricum obligaţi să luăm în calcul această valoare, chiar dacă ne arătaţi sticluţa cu spirt, că tocmai v-aţi dezinfectat. Și dacă sunteţi siguri că nu aţi consumat alcool, vă conducem la cea mai apropiată unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice", a spus Perţea în filmuleţul postat pe canalul său de Youtube.
Contactat de reporteri de la BIHOREANUL, ofiţerul a explicat că la experiment a folosit spirt medicinal ca dezinfectant şi că, în mod normal, potrivit legii, în cazul alcoolemiilor care nu constituie infracţiuni, sancţiunea vine şi cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.