Într-un rar exercițiu de imagine, Vladimir Putin a deschis ușile apartamentului de la Kremlin pe care-l folosește pentru un ziarist „de casă” al regimului. Totul a fost filmat și va fi prezentat în cadrul unui documentar ce va marca 25 de ani de când Putin este președintele Rusiei.
VIDEO Cum arată apartamentul de la Kremlin al lui Vladimir Putin? De ce are un pian alb în el?
Deși se află în plin război cu Ucraina, cotinuând să o atace în ciuda faptului că pretinde că e interesat de negocierea unei păci, Vladimir Putin nu uită nici de gesturile menite să-i ofere o imagine mai umană și normală în ochii publicului.
Președintele Rusiei și-a deschis pentru prima dată către public ușile apartamentului său de la Kremlin, permițându-i jurnalistului „de casă” Pavel Zarubin să filmeze în interiorul acestuia.
Imaginile fac parte dintr-un documentar care marchează 25 de ani de când Putin a preluat conducerea Rusiei.
Citește și: Cum vrea Putin să finanțeze războiul contra Ucrainei cu bani din SUA? Ce vrea Putin să le vândă
Documentarul va fi difuzat de televiziunea rusă duminică, 4 mai, însă câteva fragmente, inclusiv două cu apartamentul lui Putin au fost postate pe Telegram de Zarubin.
Putin showed journalist Pavel Zarubin his apartment in the Kremlin and admitted that he has been spending the night there almost every day for the past 3 years. pic.twitter.com/dhvhXLMXlK
— Ukraine/Russia News (@UKRRUSNews) May 1, 2025
Vladimir Putin i-a spus acestuia că a petrecut majoritatea nopților la Kremlin în ultimii trei ani, potrivit agenției TASS, citată de antena3.ro.
„Da, acesta este apartamentul meu”, spune Putin în clip, în timp ce deschide ușa și îl invită pe Zarubin într-un living vast și luxos, cu decorațiuni aurii.
Pe unul dintre pereții acestuia, sprijinit de o oglindă, se află un portret al împăratului Alexandru al III-lea, conducătorul Rusiei din perioada 1881-1894, pe care Putin a declarat anterior că îl admiră.
Alexandru a rămas cunoscut în istorie pentru domnia sa autoritară, politica de rusificare și izolaționismul moderat.
Citește și: Declarație de război fără precedent. Polonia vrea arme nucleare ca să se apere de Rusia
„Așadar, petreceți des nopțile aici?", l-a întrebat Zarubin. „În mare parte, da, în ultimii trei ani”, a răspuns Putin.
Într-un colț al încăperii se află un pian alb, iar Putin a dezvăluit că are ocazia „foarte rar” să cânte la el.
Lideru rus i-a spus lui Zarubin că în acest apartament a intrat, în 2023, cu președintele chinez Xi Jinping.
„Am avut un prânz de lucru, apoi, din prietenie, l-am invitat într-o altă cameră - apartamentul meu de aici, unde, din prietenie, l-am invitat într-o altă cameră - apartamentul meu de aici, unde petrec mult timp în ultima vreme.
Lucrez aici și rămân deseori peste noapte. Am stat lângă șemineu, am băut ceai și am discutat liniștit despre toate”, a mai mărturisit Vladimir Putin.