Un zbor Miami-Londra a făcut cale întoarsă din cauza unei pasagere care refuza să poarte mască

Un avion al companiei American Airlines care zbura de la Miami (Statele Unite) spre Londra (Marea Britanie) a făcut drum întors joi la jumătatea distanței, după ce o pasageră a refuzat să poarte mască, a indicat compania aeriana într-un comunicat, potrivit Agerpres.
„Zborul 38 al American Airlines care făcea legătura între Miami şi Londra s-a întors la Miami din cauza unui client perturbator care a refuzat să respecte cerinţa federală de a purta mască", a declarat American Airlines într-un comunicat transmis AFP.
Boeingul 777, care transporta 129 de pasageri şi 14 membri ai echipajului, a fost întâmpinat la întoarcerea în Florida de poliţia din Miami.
Citește și: Sindicaliștii STB, scoși în stradă de PSD. Cât câștigă un șofer, cu tot cu sporuri și bonusuri
„Odată ce avionul a ajuns la poarta de îmbarcare, pasagera a fost escortată afară din avion de poliţia din Miami fără incidente", a indicat un responsabil al poliţiei pentru CNN.
La rândul său, American Airlines a precizat că pasagera implicată în acest incident a fost trecută pe „lista internă de refuz" a companiei, „în aşteptarea unei anchete mai aprofundate".
Citește și: VIDEO Planul naţional de combatere a cancerului, lansat la Palatul Cotroceni