Aceasta se stricase, iar angajaţii de la compania feroviară au decis să fie cuplată la un tren InterRegio, care trebuia să ajungă în Budapesta.
Abia după o oră şi jumătate, pasagerii şi-au putut continuat călătoria, scrie observatornews.ro
Club Feroviar a relatat anterior despre cazul trenului IR 72 Traianus, Bucureşti Nord – Timişoara Nord – Budapesta, a cărui locomotivă s-a defectat la Măldăeni. În tren se aflau 350 de pasageri, dintre care 150 de copii care se duceau în tabără şcolară la Drobeta Turnu Severin.
"Trenul şi–a reluat circulaţia în condiţii de siguranţă, cu un alt mijloc de remorcare, după realizarea tuturor procedurilor aferente unei astfel de situaţii (acţiuni de manevră, detaşare/ataşare, proba frânei etc.). Pasagerii trenului IR 72 vor primi apă şi produse preambalate în staţia Craiova.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate şi îi asigură că face toate operaţiunile necesare pentru asigurarea unui transport în siguranţă", se arată în comunicatul postat pe site-ul operatorului feroviar de stat.
Ce nu spune CFR Călători despre trenul IR 72
La momentul publicării acestui articol, trenul IR 72 Traianus are o întârziere de 184 de minute, dintre care 100 de minute acumulate din cauza defectării locomotivei la Măldăeni.
Cu 37 de minute a plecat întârziat din Gara de Nord din Bucureşti, iar apoi a stat la Chiajna 11 minute pentru a face cruce cu un tren privat, şi anume R-E 10090 operat de Transferoviar Călători. Deh, se vede treaba că operatorul privat al lui Călin Mitică are prioritate pe CFR, iar un tren Regio este lăsat să treacă înaintea unuia internaţional, Interregio.
Restul până la 184 de minute de întârziere a trenului Traianus a fost acumulat pe traseu, după pocinogul de la Măldăeni.
Tren Regio fără locomotivă, timp de o oră şi jumătate
Responsabilii CFR Călători au omis şi o altă parte, importantă, a acestei poveşti, şi anume nu au precizat de unde a fost luată locomotiva de ajutor care a preluat trenul IR 72 Traianus, în locul EA 898, care rămăsese defectă.
Prin zonă trecea trenul R-E 9902, care venea de la Târgu Jiu şi se îndrepta către Bucureşti Nord. Garnitura a fost oprită la Măldăeni, i s-a detaşat locomotiva (EA 335), iar aceasta a fost ataşată la trenul IR 72. Călătorii trenului Regio au fost lăsaţi pur şi simplu în tren, fără locomotivă, în halta Măldăeni, timp de 94 de minute.
În acest timp, EA 335 a tractat trenul IR 72 Traianus până în staţia Craiova, unde a fost înlocuită la tracţiunea garniturii internaţionale de către EC 086 (patru osii).
O vară plină de peripeții pentru CFR
Trenul şi-a continuat călătoria spre Budapesta, iar EA 335 s-a întors la Măldăeni, de unde a (re)preluat trenul 9902 spre Bucureşti Nord. Unde a ajuns cu o întârziere de 114 minute.
Asta cu toate că, potrivit informaţiilor publice ale Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, trenul circulase aproape impecabil până să-i fie luată locomotiva: la Radomireşti, ultima oprire înainte de păţania de la Măldăeni, avea o întârziere de doar şapte minute.
Practic, responsabilii SNTFC CFR Călători şi-au bătut joc de călătorii din trenul Regio 9902, pe care i-au lăsat fără locomotivă, deci şi fără aer condiţionat, o oră şi jumătate.
Călătorii trenului Regio nu pot cere despăgubiri pentru întârziere, cei din trenul internaţional pot, aşa că operatorul de stat a vrut probabil să evite pe cât posibil plata unor daune către pasageri.