Problematica urşilor este una foarte mare, fiindcă s-a creat un dezechilibru în ultimii ani în ceea ce priveşte relaţia cu oamenii, consideră parlamentarii UDMR Antal Lorant şi Konczei Csaba, care au participat la o caravană de trei zile în care s-au întâlnit cu preşedinţii de Consilii Judeţene din Harghita şi Covasna, cu primarii din zonele afectate, cu victime ale atacurilor urşilor şi au constatat la faţa locului pagubele produse de urşi în case, ferme de animale, curţi de instituţii, inclusiv în ceea ce priveşte turismul.
Citește și: Fotbaliști care au devenit interlopi: Faraonu de la Madrid, Claudiu Răducanu, Ochi și Gemaru
Senatorul de Harghita Antal Lorant a precizat că un prim pas în luarea unor măsuri îl reprezintă Ordonanţa de Urgenţă a Ministerului Mediului, aflată în primă lectură în Guvern, care va intra în Parlament.
UDMR pregătește inițiative legislative în problema urșilor agresivi
"Suntem într-un moment foarte important. Această OUG, care permite intervenţia în acele locaţii, în acele zone unde apare ursul, a intrat deja în prima lectură în Guvern, urmează să fie emisă şi să intre în vigoare, dar după aceea va urma şi proiectul de lege de aprobare a OUG în Parlament şi, în perioada în care o să aibă deja efecte această Ordonanţă, o să vedem foarte clar ceea ce putem face în Parlament prin amendarea legii de aprobare a OUG.
Ca o concluzie, este foarte clar că era nevoie de această OUG la care a lucrat ministrul Mediului, Aceste judeţe se confruntă cu probleme majore din cauza urşilor. Practic am ajuns în situaţia ca urşii să vină peste viaţa oamenilor. Din punctul nostru de vedere nu trebuie să ajungem în situaţia în care viaţa omului să fie afectată. Noi şi politicienii trebuie să milităm în acea direcţie prin care să ajungem înapoi la Constituţie care spune foarte clar că viaţa omului este mai presus decât orice", a declarat Antal Lorant.
Citește și: Luna își va modifica orbita, iar Pământul se va confrunta cu inundații severe. Avertizare NASA
El a adăugat că, pe parcursul caravanei, la care a participat presa centrală, a stat de vorbă cu foarte multă lume, a auzit şi ascultat cu foarte mare atenţie părerile edililor, ale celor care au de-a face zilnic cu urşii.
"Deocamdată să aşteptăm să intre în vigoare OUG, care dă practic trei posibilităţi de intervenţie: tranchilizare, relocare sau împuşcare până la urmă a ursului. Un aspect extrem de important este acela că, după ce va intra în vigoare OUG, decizia merge către acele comunităţi, localităţi unde este prezent ursul şi reprezintă un pericol, adică practic descentralizăm decizia centrală şi locală, iar jandarmii, primăriile, vânătorii, pe baza fiecărei situaţii în parte, vor putea alege ce decizie să ia.
Şi după o lună, două, trei, după ce intră în vigoare OUG, vom vedea care sunt amendamentele de care este nevoie. Este clar că, din momentul în care această OUG o să intre în Parlament, o să fie nevoie să o corelăm cu celelalte legi existente sau neexistente. Dar să aşteptăm să intre în vigoare, şi să vedem efectele acesteia, cât de operativ pot acţiona aceste comisii la nivel local", a explicat senatorul.
Fără motociclete în pădure
Deputatul de Covasna Konczei Csaba, membru în Comisia de agricultură, consideră că sunt foarte multe lucruri de reglementat, începând de la modul de gestionare a populaţiei de urs până la reglementarea recreativităţii sau pătrunderea cu motocicletele în pădure.
"Problematica urşilor şi convieţuirea între om şi urs este o problemă foarte foarte mare, în zona noastră. Trebuie ştiut faptul că urşii fac foarte multe pagube, deranjează foarte mult mersul vieţii normale în zonă şi eu salut apariţia unui proiect de OUG din partea d-lui ministru Tanczos, fiindcă este, cred, în cel de-al 12-lea ceas în care trebuie să intervenim şi să facem ceva în acest sens,
Bineînţeles OUG va veni în Parlament şi sunt sigur că, dacă necesită, o să aducem nişte îmbunătăţiri. Dar sigur că trebuie făcut ceva, fiindcă nu se mai poate trăi în zonă.. (...) Ştim problemele din teren, ştim problemele fermierilor, zootehniştilor, crescătorilor de animale, pădurarilor, celor din silvicultură şi eu cred şi sper să armonizăm această OUG astfel încât să fie aplicabilă şi să readucă un echilibru normal între urşi şi om.
Sunt foarte multe lucruri de reglementat. Acum, cel mai indicat este să avem Ordonanţa, pentru a putea să intervenim cât mai repede, şi după aceea o legislaţie nouă şi bine aşezată din punct de vedere al gestionării populaţiei de urs, după aceea din punctul de vedere al turismului şi recreativităţii în pădure, intrarea în pădure cu motociclete - toate acestea trebuie reglementate, pentru că adevărul este undeva la mijloc. Deci trebuie să lucrăm şi să reglementăm foarte fundamentat şi echilibrat aceste lucruri", a arătat deputatul UDMR, citat de Agerpres.