marți 23 decembrie
EUR 5.0908 USD 4.3146
Abonează-te
Newsweek România

Taxe mai mari, în București, pentru 2026. Impozitele pe locuințe vor crește cu 80%

Data publicării: 23.12.2025 • 15:10
Palatul Parlamentului din București - Foto: Profimedia Images
Palatul Parlamentului din București - Foto: Profimedia Images

Consiliul General al Municipiului București a aprobat modificările pentru 2026. Impozitele pe locuințe vor crește cu aproape 80%. Vor crește tarifele și pentru parcări.

Consiliul General al Municipiului București (CGMP) a aprobat, marți, proiectul de hotărâre privind stabilirea nivelurilor impozitelor şi taxelor locale în municipiul Bucureşti, începând cu anul 2026.

Taxe mai mari, în București, pentru 2026. Impozitele pe locuințe vor crește cu 80%

Marți dimineața a avut loc ședința Consiliului General al Municipiului București, în care s-au decis toate nivelurile taxelor și impozitelor la nivelul întregii Capitalei.

Astfel, în cazul locuințelor, impozitul va fi majorat cu 80%, ceea ce înseamnă că, de exemplu, pentru un apartament de două camere se poate plăti chiar și 500 lei, iar pentru un apartament de trei camere impozitul poate ajunge chiar și la 600 lei.

Citește și: Taxa pe stâlp şi impozitul specific pe cifra de afaceri pentru petrol şi gaze, menţinute până în 2026

În ceea ce privește tarifele pentru parcările rezidențiale din Capitală, pentru care în anul 2025 s-au plătit între 370 și 750 lei anual, în funcție de zonă (A, B, C, D), în 2026, ele au fost indexate cu rata anuală a inflației de anul trecut, adică cu 5,6%, scrie digi24.ro.

Noile tarife pentru parcările rezidențiale au crescut și ele, cu sume care ajung chiar și la 400 sau 800 lei.

Potrivit documentului, în anul 2026, valoarea impozabilă va fi de 2.677 lei/metru pătrat pentru clădiri cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă, având instalaţii de apă, canalizare, electrice şi încălzire (în 2025, valoarea impozabilă a aceluiaşi tip de clădire a fost de 1.492 lei/metru pătrat). Pentru clădirile cu pereţi din lemn valoarea impozabilă va fi de 803 lei/metrul pătrat (comparativ cu 447 lei/metru pătrat în 2025).

Consiliile locale de sector vor putea aproba reduceri

Creşte, de asemenea, valoarea impozitului pentru terenuri amplasate în intravilan înregistrate în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii. Valorile prevăzute în proiect sunt de 75 lei/ha pentru teren arabil din zona A (faţă de 42 de lei/ha în 2025) sau 56 lei/ha pentru teren arabil în zona B (faţă de 31 lei/ha în 2025).

Citește și: Ordonanţa „trenuleţ” aduce majorarea salariului minim şi reducerea impozitului IMCA în 2026

Conform documentului, începând cu anul 2026, în cazul mijloacelor de transport hibride cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 50 g/km impozitul se reduce cu 30%. Va exista în continuare o bonificaţie de 10% pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie, a impozitului pe clădiri, pe teren şi pe mijloacele de transport.

Consiliile locale de sector vor putea aproba scutiri/reduceri de la plata impozitelor şi taxelor pentru o serie de situaţii: clădiri clasate ca muzee ori case memoriale; clădiri utilizate pentru furnizarea de servicii sociale; clădiri restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; clădiri retrocedate potrivit art. 1 din OUG 94/2000; clădiri clasate ca monumente istorice; mijloace de transport agricole utilizate efectiv în domeniul agricol; mijloace de transport ale fundaţiilor înfiinţate prin testament constituite, conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural.

De asemenea, consiliile locale de sector pot aproba proceduri proprii de acordare a scutirilor sau reducerilor de la plata impozitelor şi taxelor locale, inclusiv pentru aprobarea schemelor de ajutor de stat.

Pentru majorarea nivelului impozitelor şi taxelor locale aferente anului 2026, prevăzută la art. 489 din Codul fiscal, se aprobă criteriul necesităţilor bugetare locale, se menţionează în proiect.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră