luni 24 august
EUR 5.2536 USD 4.5037
Abonează-te
Newsweek România

SAGA 2026 s-a încheiat fără incidente majore. Peste 80 de persoane au avut nevoie de ajutor medical

Data publicării: 24.08.2026 • 15:10
Festival - Foto: facebook/ Saga (rol ilustrativ)
Festival - Foto: facebook/ Saga (rol ilustrativ)

Festivalul SAGA 2026 s-a desfășurat fără incidente grave, potrivit autorităților. În cele trei zile, forțele de ordine au aplicat 18 sancțiuni, au fost constatate șase fapte penale, iar echipajele ISU-SMURD au intervenit în 81 de cazuri medicale.

Festivalul SAGA 2026 s-a desfășurat fără evenimente negative majore în ceea ce privește siguranța participanților, potrivit bilanțului transmis de autorități după cele trei zile ale evenimentului, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei București.

SAGA 2026 s-a încheiat fără incidente majore. Peste 80 de persoane au avut nevoie de ajutor medical

Forțele de ordine au urmărit în principal prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță. Jandarmii au folosit drone pentru supravegherea și filmarea întregii zone în care s-a desfășurat festivalul, aeronavele fiind operate de personal autorizat.

Polițiștii au desfășurat activități de prevenire în interiorul festivalului și i-au informat pe participanți cu privire la prevenirea furturilor, dispariția minorilor, traficul de persoane, criminalitatea informatică, faptele violente și consumul de alcool sau substanțe ilicite în rândul minorilor.

În același timp, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat pentru identificarea persoanelor care desfășurau activități ilegale, inclusiv a celor care consumau sau încercau să vândă substanțe interzise.

În cele trei zile de festival, jandarmii și polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.146 de lei.

Polițiștii au efectuat, de asemenea, 117 testări cu etilotestul sau etilometrul și nouă testări cu drugtestul.

Șase fapte penale constatate

În timpul festivalului au fost constatate și șase fapte de natură penală.

Trei dintre acestea au fost sesizate în baza Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Alte două acte de sesizare au vizat prevederile articolului 372 din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în anumite împrejurări.

Un alt act de sesizare a fost întocmit în baza articolului 193 din Codul penal, privind infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Pe durata festivalului, echipajele ISU-SMURD au intervenit în 81 de cazuri medicale, pentru acordarea de sprijin participanților.

Autoritățile precizează că, în pofida situațiilor gestionate pe parcursul celor trei zile, nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze siguranța participanților.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră