miercuri 16 septembrie
EUR 5.2637 USD 4.5611
Abonează-te
Newsweek România

Rusia cere drept de vot pentru cetățenii săi din Transnistria. Chișinăul denunță un „demers neprietenos”

Data publicării: 16.09.2026 • 18:01
zaharova-popsoi Foto: News.ro
zaharova-popsoi Foto: News.ro

Chişinăul nu are dreptul să priveze cetăţenii ruşi din regiunea transnistreană de posibilitatea de a vota la alegerile pentru Duma de Stat din 18-20 septembrie, a declarat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.

În replică, ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihai Popşoi, transmite că demersul Moscovei de a deschide în Transnistria secţii de vot neautorizate de Chişinău este unul „neprietenos” şi pune la îndoială numărul de cetăţeni ruşi care ar trai în Transnistria.

„Am sugera părţii ruse să nu împiedice reintegrarea paşnică a Republicii Moldova şi să nu submineze suveranitatea şi neutralitatea Republicii Moldova prin păstrarea ilegală a trupelor şi muniţiilor pe teritoriul suveran al Republicii Moldova din stânga Nistrului. (…)

Rusia cere drept de vot pentru cetățenii săi din Transnistria. Chișinăul denunță un „demers neprietenos”

Această practică neprietenoasă nu a fost implementată prima dată. Zeci de ani, aceste scrutine sunt organizate, cu mare regret, în stânga Nistrului împotriva voinţei expres enunţate de către autorităţile constituţionale de la Chişinău”, a declarat Mihai Popşoi pentru NewsMaker.

Totodată, ministrul de externe a spus că nu poate nici să confirme, nici să infirme cifra invocată de Maria Zaharova cu privire la numărul de cetăţeni ruşi care ar locui în regiunea transnistreană. „Dar risc să presupun că sunt uşor tendenţioase calculele părţii ruse”, a adăugat el.

La rândul său, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că „sunt cifre utilizate pentru acţiuni propagandistice”, dar în acelaşi timp a recunoscut că autorităţile de la Chişinău n au acces la baza de date şi la datele la care face referinţă Maria Zaharova.

Citește și: Spion FSB, arestat pe aeroportul din Chișinău. Experți în securitate: Rusia monitorizează îndeaproape zona

„Dacă am face abstracţie de procesele migraţionale şi am face referinţă la datele recensământului din 89… Înţelegem că sunt date foarte învechite, dar credem că componenţa etnică nu a suferit o schimbare foarte mare. A suferit o schimbare în numărul de cetăţeni care locuiesc acolo.

La acel moment, peste 40% – 43% – erau de etnie moldoveni, 28% – ucraineni, 26 – ruşi şi un număr nu foarte mare de alte grupuri etnice”, a spus Chiveri.

Schimbul de replici vine pe fondul tensiunilor dintre autorităţile ruse şi cele moldoveneşti referitoare la secţiile de votare pe care Moscova intenţionează să le deschidă în stânga Nistrului.

Este vorba despre 16 secţii de votare suplimentare, care urmează să fie deschise în regiunea transnistreană, aflată în afara controlului efectiv al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova.

Ministerul moldovean al Afacerilor Externe a reamintit că a convenit cu Ambasada Federaţiei Ruse deschiderea unei singure secţii de vot, la Chişinău. astfel că intenţia de a deschide secţii de votare suplimentare în regiunea transnistreană este inacceptabilă.

Citește și: De câte ori a invadat Rusia teritoriul României? Ecaterina cea Mare, prima care a intrat în Moldova

Pe 3 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, şi i-a înmânat o notă de protest în legătură cu această intenţie.

Alegerile pentru Duma de Stat a Federaţiei Ruse vor avea loc în data de 20 septembrie.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră