Recorder: Laserul de la Măgurele, blocat în acuzații de incompetență

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 21.01.2019 - 16:38
Foto Recorder

Proiectul laserului de la Măgurele trebuia să pună România pe harta celor mai importante centre de cercetare din lume, dar s-a blocat în acuzații de incompetență care s-au dezvoltat sub forma unui dosar înscris pe rolul instanțelor de judecată din Buftea.

SHARE

Membrii unui consorțiu internațional care trebuia să instaleze o parte din echipamentele uriașului centru de cercetare susțin că românii au construit prost clădirea. Este vorba de centrul în care ar trebui montat sistemul de raze Gamma, o componentă importantă a proiectului, relatează jurnaliștii Recorder.

Astfel, cercetătorii străini refuză să ducă mai departe lucrarea și au atașat la dosar o serie de teste independente în urma cărora ar fi descoperit că podeaua nu ar fi dreaptă, că materialele folosite ar fi de calitate îndoielnică sau că șantierul pe care s-a lucrat nu a respectat regulile de siguranță la locul de muncă. Acum, cercetătorii străini se judecă cu Institutul de Fizică Nucleară de la Măgurele, care a refuzat să recunoască problemele și a hotărât să rezilieze contractul.

Românii susțin că au făcut propriile teste care ar arăta că clădirea este conformă și invocă argumente naționaliste: „De ce să nu avem încredere în cercetătorii noștri și să luăm de bun tot ce spun străinii?”. Până în prezent, Institutul de la Măgurele nu a arătat în instanță niciun document legat de propriile expertize. „Le vom folosi în funcție de cum evoluează lucrurile. Am două dulapuri pline de acte cu chestia asta cu Gamma”, spune academicianul Nicolae Zamfir, directorul științific al proiectului de la Măgurele.

Varianta lor este că nu puteau monta echipamentele în orice condiții, iar varianta românilor este că toate condițiile erau conforme și, până la urmă, nici nu era treaba lor ce se întâmpla cu echipamentele, trebuiau să le livreze și gata. „Astea sunt condițiile, să monteze în condițiile date”, spune Nicolae Zamfir, coordonatorul proiectului.

Totuși, într-un mail transmis pe 11 aprilie 2016, unul dintre coordonatorii proiectului EuroGammaS le cerea românilor să „accelereze analiza oricăror aspecte privind siguranța construcției”. Urgența venea în urma unui accident produs în timpul unei vizite de lucru. Unul dintre angajații străini ai unei firme subcontractate a căzut de pe o schelă și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Această parte a proiectului se ridică la 67 de milioane de euro, din totalul de peste 300 de milioane alocate, din fonduri europene, pentru întregul proiect de la Măgurele. Exasperați de cum evoluează lucrurile, reprezentanții Comisiei Europene au chemat, recent, cele două părți la o întâlnire, ca să găsească o soluție de ieșire din impas și au avertizat că există riscul ca România să piardă o parte din banii europeni alocați pentru proiect. Nicolae Zamfir admite că oficialii de la Bruxelles i-au cerut să ia în calcul indicațiile consorțiului internațional, dar spune că nu poate remedia problemele care ar împiedica instalarea echipamentelor deoarece nu-l lasă caietul de sarcini.

Procesul în care EuroGammaS contestă rezilierea contractului este în fază incipientă la Tribunalul Ilfov din Buftea. Următorul termen va fi la finalul lunii ianuarie.

Întreaga anchetă poate fi citită pe site-ul Recorder.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te